Prima pagină » Știri » Cei cinci elevi din Constanța care și-ar fi violat o colegă de 15 ani vor fi arestați la domiciliu

Cei cinci elevi din Constanța care și-ar fi violat o colegă de 15 ani vor fi arestați la domiciliu

Cei cinci elevi din Constanța care și-ar fi violat o colegă de 15 ani vor fi arestați la domiciliu
Cei cinci elevi constănțeni cu vârste de 16 și 17 ani acuzați că la sfârșitul anului trecut ar fi violat o fată de 15 ani, elevă la un liceu particular din Constanța, vor fi arestați la domiciliu după ce Judecătoria Constanța a înlocuit măsura arestului preventiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei cinci elevi – patru dintre ei cu vârste de 16 ani și unul de 17 ani – au fost arestați preventiv, în 17 ianuarie, pentru viol, lipsire de libertate și violare de domiciliu, alături de aceștia fiind arestat și un tânăr de 23 de ani, cercetat pentru șantaj și favorizarea infractorului.

Magistrații Judecătoriei Constanța au decis, marți, înlocuirea măsurii de arestare preventivă luată în cazul celor șase tineri, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, în baza noilor Coduri penale. Astfel, instanța a decis ca tinerii să fie arestați la domiciliu timp de 30 de zile, respectiv până în 12 martie, inclusiv.

Măsura nu este definitivă, fiind emisă cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare, iar până la expirarea acestui termen cei șase tineri vor rămâne în arestul Poliției Județene Constanța.

Cei cinci elevi constănțeni au fost trimiși în judecată, în 29 ianuarie, în stare de arest, fiind acuzați că la sfârșitul anului trecut ar fi violat o fată de 15 ani.

Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă, la jumătatea lunii decembrie, după ce părinții fetei de 15 ani, elevă la Liceul Internațional de Informatică din Constanța, au depus o plângere prin care reclamau că adolescenta a fost violată de șase colegi de școală, după ce i-a invitat acasă la ea după o petrecere, iar ulterior tinerii au postat pe internet imaginile.

Conform plângerii depuse la Poliție, fapta s-ar fi petrecut după ce adolescenții au fost la o petrecere, iar eleva de 15 ani, fiind singură acasă, și-a invitat câțiva colegi pentru a continua distracția în locuința ei. Patru dintre băieți sunt colegi cu fata la Liceul Internațional de Informatică, unul este elev la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, iar al șaselea învață la Liceul Teoretic „George Călinescu”.

Ei au consumat alcool, după care câțiva dintre băieții invitați au întreținut relații sexuale cu adolescenta, făcând poze și filmând scenele. Ulterior, ei au postat înregistrările pe o rețea de socializare, mama fetei aflând astfel despre cele întâmplate.

În acest caz s-a autosesizat și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Inspectorul general școlar, Răducu Popescu, preciza că în cazul elevilor Liceului Internațional de Informatică nu se poate interveni, deoarece este vorba despre o instituție privată, dar ceilalți doi elevi au fost mutați disciplinar în alte instituții de învățământ preuniversitar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
China a dezvăluit un robot care înoată precum un pește adevărat. Cum va fi folosit?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!