Prima pagină » Magazin » Lindsay Lohan ar putea primi un milion de dolari pentru a-și scrie biografia

Lindsay Lohan ar putea primi un milion de dolari pentru a-și scrie biografia

Lindsay Lohan ar putea primi un milion de dolari pentru a-și scrie biografia
Actrița americană Lindsay Lohan, care a fost externată în luna iulie 2013 dintr-un centru de dezintoxicare, este pe punctul de a încheia un contract de un milion de dolari cu editura HarperCollins, care îi va publica biografia despre trecutul ei turbulent, informează dailymail.co.uk.

Potrivit unor surse, Lohan a cerut inițial o sumă de 5 milioane de dolari, însă a fost refuzată de editori, care s-au temut că aceasta nu va respecta contractul și nu va livra la timp acest volum.

Actrița americană, în vârstă de 27 de ani, a început să scrie pasaje despre viața ei mai întâi într-un jurnal, în cadrul unui program terapeutic, în timp ce se afla în centrul de reabilitare din Malibu, din care a fost externată în iulie 2013.

Cartea, care se va baza pe aceste fragmente de jurnal, va oferi detalii despre trecutul agitat al actriței, din care nu lipsesc problemele cu poliția, arestările succesive, lupta cu abuzul de alcool și droguri, dar și detalii despre familia și cariera lui Lindsay Lohan.

Pentru negocierea proiectului editorial, Lindsay Lohan s-a întâlnit pe 12 decembrie, în New York, cu agentul literar Waxman Leavall, care a reprezentat, printre alții, celebrități precum Victor Cruz, Novak Djokovic, Bill Murray, Brock Lesnar și Cal Ripken Jr.

Întâlnirea actriței cu Waxman Leavall a fost filmată ca parte a unui episod din serialul documentar despre Lindsay Lohan difuzat pe postul OWN, deținut de Oprah Winfrey.

Lindsay Lohan, prezentă mai mult în presă în ultimii ani din cauza scandalurilor în care este implicată, provocate de consumul de alcool și de droguri, decât pentru reușitele actoricești, a interpretat-o de curând pe Elizabeth Taylor în lungmetrajul de televiziune „Liz and Dick”, care însă nu a fost receptat favorabil de critici.

Starleta americană și-a mutat domiciliul la New York începând cu vara anului trecut.

Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actrițe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând apogeul în 2003 – 2004, când a jucat în filmele „Vinerea trăznită/ Freaky Friday” și „Fete rele/ Mean Girls”.

Recomandarea video

Mediafax
Președintele Donald Trump ar putea veni la București. El va fi invitat la un summit NATO
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan a făcut o vizită neanunțată la Consulatul României la Bruxelles. Ce scop a avut premierul
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină