Prima pagină » Știri » Eurosfat 2014. Înainte de alegerile europarlamentare, românii sunt chemați la o „șezătoare europeană”

Eurosfat 2014. Înainte de alegerile europarlamentare, românii sunt chemați la o „șezătoare europeană”

Asociația Europuls și Centrul Român de Politici Europene (CRPE) organizează, în 7 aprilie, la Palatul Parlamentului, cea de-a doua ediție a Eurosfat, o platformă de dezbatere a celor mai importante probleme de pe agenda europeană.

Cu șase săptămâni înainte de alegerile europene, un scrutin cu o miză uriașă, dar prea puțin discutată, alegătorul european din țara noastră este așteptat la Eurosfat 2014, să își adreseze întrebările legate de UE, precum și să își exprime așteptările pe care le are față de următorii aleși ai UE.

Evenimentul, care are loc în 7 aprilie, la Palatul Parlamentului, își propune să reunească societatea civilă, mediul public și privat, politicieni și cetățeni, care să dezbată subiecte de pe agenda UE, în contextul unei noi legislaturi, ce va fi aleasă la sfârșitul lunii mai. Eurosfatul este organizat de Asociația Europuls și Centrul Român de Politici Europene (CRPE). Printre invitații confirmați ai Eurosfat 2014 se numără Guy Verhofstadt, președintele liberalilor europeni (ALDE) și candidatul lor la șefia Comisiei, precum și comisarul Dacian Cioloș.

„Europuls a creat anul trecut forumul Eurosfat ca o dezbatere anuală despre România în Uniunea Europeană, pentru că am constatat că, din păcate, Uniunea Europeană și politicile sale sunt fie absente, fie prost înțelese în dezbaterile românești. Acest lucru se răsfrânge negativ în chestiuni foarte concrete și care afectează viața de zi cu zi a românilor, ca de exemplu slaba absorbție a fondurilor structurale, lipsa infrastructurii de tot felul sau subdezvoltarea agriculturii”, a punctat pentru gândul Alin Mituța, director Europuls. Pentru expertul român, „problema este că noi așteptăm de multe ori ca soluțiile să fie miraculoase și, dacă se poate, să vină de-a gata de la Bruxelles, fără eforturi, lucru care nu se va întâmpla niciodată”.

Lipsa de înțelegere față de ceea ce se întâmplă la Bruxelles și maniera în care ne afectează se reflectă și la alegerile europene, dar și în comportamentul celor propuși să ne reprezinte în Parlamentul European. „Acești candidați sunt puțin cunoscuți, iar programele lor cu atât mai puțin și acest lucru duce fie la absenteism, fie la clasicul vot contra mălai. Având în vedere că în Parlamentul European se decid cam 70% din legile aplicate în România, este extrem de important ca cetățenii să conștientizeze miza enormă a acestor alegeri și în primul rând să meargă la vot în 25 mai, dar și să pună ștampila în cunoștință de cauză”, a mai spus Alin Mituța, arătând că Eurosfat își propune să lucreze tocmai pe această carență de informare și dezbatere. „Până la urmă, miza Eurosfat este de a contra absenteismul și a crea condițiile pentru un vot în cunoștință de cauză”, a adăugat directorul Europuls.

De altfel, din 1979 și până acum, entuziasmul cetățeanului european pentru alegerile UE a scăzut constant, stabilind record după record în materie de absenteism (vezi graficul de mai jos).

Sursa: Parlamentul European

La rândul lui, Cristian Ghinea, directorul Centrului Român de Politici Europene, co-organizator al evenimentului din aprilie, a subliniat miza forumului Eurosfat în contextul viitoarelor alegeri din spațiul comunitar: „Alegerile europene din acest an aduc o noutate absolută: grupurile politice propun candidați pentru șefia Comisiei. Este un pas important, deși puțin comentat, spre transformarea UE într-un sistem parlamentarist, în care instituțiile răspund direct în fața cetățenilor”.

Unul dintre subiectele centrale ale Eurosfat 2014 va fi agricultura, dezbatere condusă de comisarul responsabil de acest portofoliu, Dacian Cioloș, autorul reformei politicii agricole comune, care vine cu oportunități semnificative pentru agricultura de mijloc. „Sperăm că guvernele românești vor profita la maxim de aceste oportunități. Agricultura de mijloc, de familie reprezintă șansa ieșirii din subdezvoltare a satelor din România și, din păcate, guvernele noastre au făcut și fac prea puțin pentru ele”. O soluție, a amintit Ghinea pentru gândul, este asocierea producătorilor agricoli. „Venim la Eurosfat cu metode concrete și mijloace financiare de intervenție, să construim asociații agricole eficiente cu bani europeni”, a mai explicat directorul CRPE.

PENTRU MAI MULTE INFORMAȚII DESPRE EUROSFAT, ACCESAȚI SITE-UL EVENIMENTULUI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană