Prima pagină » Știri » Costoiu: Trebuie un cod etic care să privească activitatea profesorilor, elevilor și părinților

Costoiu: Trebuie un cod etic care să privească activitatea profesorilor, elevilor și părinților

Costoiu: Trebuie un cod etic care să privească activitatea profesorilor, elevilor și părinților
Mihnea Costoiu a declarat vineri că învățământul trebuie un cod etic care să privească activitatea profesorilor, elevilor și părinților

„În preuniversitar, și este o opinie strict personală, eu cred că trebuie să avem un cod sau mai multe coduri care să privească deopotrivă atât activitatea cadrelor didactice, dar și activitatea elevilor și a părinților, în școală, evident. Pentru că sunt abuzuri din nefericire ale cadrelor didactice sau activități care nu se desfășoară în parametri normali, activitate care uneori frizează legea și nu doar o conduită civilizată din partea profesorilor, dar în același timp există și abuzuri împotriva profesorilor, există și reacții violente ale părinților sau ale elevilor de foarte multe ori, există atitudini deplasate, și atunci trebuie protejată și o parte și alta, dacă îmi dați voie să împart impropriu școala astfel și cred că trebuie să mergem împreună”, a spus Costoiu, într-o declarație pentru presă.

El a adăugat că în această perioadă Ministerul Educației are o discuție „sinceră” cu sindicatele, cu asociațiile de părinți și cu asociațiile de elevi.

„Din acest motiv cred că ceea ce s-a întâmplat până acum în minister și anume o discuție cât mai sinceră cu sindicatele, cu asociațiile de părinți, cu asociațiile de elevi, este foarte bine, astfel încât să putem avea într-o perioadă următoare un cod sau mai multe care să fie utile”, a mai spus Mihnea Costoiu.

Potrivit acestuia, atât pentru mediul universitar, cât și pentru cel preuniversitar ar trebui modificată legea, astfel încât să existe măsuri foarte clare care pot fi adoptate de către Consiliile de Administrație ale școlilor și universităților, iar cei care încalcă aceste coduri să poată fi sancționați rapid și eficient.

„Acum sunt probleme foarte mari să poți să dai un profesor afară când este evident că a săvârșit o anumită faptă”, a mai spus Costoiu.

Întrebat dacă ar trebui un cod etic unitar și pentru învățământul universitar, Mihnea Costoiu a răspuns că în acest caz există autonomie universitară și sunt diferențe foarte mari între universități.

„Cred că este foarte bine că există codul etic (în mediul universitar – n.r.) și deja este funcțional. Numai că universitățile au alt tip de responsabilitate, autonomia și-a spus cuvântul în peste 20 de ani și atunci ele s-au organizat mult mai bine. E complicat de a avea un singur cod etic pentru mediul universitar. Codul etic cuprinde în general cam aceleași tipuri de măsuri, de obiective, însă sunt tipuri de abordări diferite, pentru că spre exemplu universitățile din zona tehnică sau medicală au o anumită specificitate, în timp ce universitățile din zona artelor au alt tip de specificitate. Atunci există diferențe foarte mari în felul în care lucrează comisiile de etică, pentru că discută despre o creație artistică care este altceva decât un articol în nu știu ce reviste sau indexat în anumite baze, deci sunt abordări diferite”, a afirmat Costoiu.

El a explicat că în cazul universităților codul etic este inclus în Carta universitară, iar în fiecare universitate în cadrul codului etic se precizează clar că funcționează o Comisie de etică stabilită și votată de către Senatul Universității, formată din persoane care sunt independente de conducerea universității.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!