Prima pagină » Știri politice » PNL îi cere premierului Ponta să aprobe mâine lista medicamentelor compensate

PNL îi cere premierului Ponta să aprobe mâine lista medicamentelor compensate

PNL îi cere premierului Ponta să aprobe mâine lista medicamentelor compensate
Nicolaescu: Guvernul sa adopte lista medicamentelor compensate

Fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta în care îi solicită să adopte în ședința de Guvern de mâine lista medicamentelor compensate.

Potrivit acestuia, de această măsură ar urma să beneficieze trei milioane de români. Nicolăescu a spus că prin această scrisoare deschisă, care urmează să fie trimisă și premierului, încearcă să-l sensibilizeze pe Victor Ponta.

„Reamintim încă odată faptul că toate procedurile legale în acest sens au fost îndeplinite cu scrupulozitate, că actualizarea și îmbunătățirea listei s-a făcut după o metolodogie complexă și riguroasă, după standarde recunoscute la nivel internațional și cu participarea specialiștilor în domeniu și a asociațiilor de pacienți, metodologii științifice recunoscute de partenerii noștri internaționali”, a spus Nicolăescu.

Acesta a preciza că la ultima vizită a organismelor financiare internaționale, a fost agreată introducerii noii liste și au fost convenite și soluțiile financiare și tehnice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Dmitri Medvedev amenință Finlanda: „Se află acum pe lista țintelor nucleare ale Rusiei. Bucură-te, ai atins apogeul securității!”
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
35.000 de componente străine în dronele și rachetele cu care Rusia a atacat într-o singură zi
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imaginea care a atras toate privirile fanilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Un experiment sugerează că oamenii nu se nasc dreptaci sau stângaci, ci devin pe parcurs