Prima pagină » Știri externe » SUA închide ambasada Siriei la Washington

SUA închide ambasada Siriei la Washington

SUA închide ambasada Siriei la Washington
Cancelaria Siriei la Washington continua să desfășoare o activitate foarte redusă pentru a asigura anumite servicii consulare.

În pofida a trei ani de război civil în Siria și a sprijinului acordat de Statele Unite opoziției și rebeliunii siriene, cele două țări nu au întrerupt oficial relațiile diplomatice.

Cancelaria Siriei la Washington continua să desfășoare o activitate foarte redusă pentru a asigura anumite servicii consulare.

Această decizie a fost luată din cauza „nelegitimității atât de evidente a regimului (președintelui sirian Bashar al-)Assad”, a explicat secretarul de Stat american, John Kerry.

„Avem pur și simplu sentimentul că ideea chiar de a avea o ambasadă care servește reprezentării este o insultă. Am închis-o”, a declarat Kerry în fața unui grup de studenți veniți la Departamentul de Stat.

Mai devreme, noul ambasador american pentru Siria, Daniel Rubinstein, care își exercită postul de la Washington, a anunțat într-un comunicat că „Statele Unite au notificat astăzi (marți) Guvernului sirian că trebuie să suspende imediat operațiunile ambasadei din Washington și ale consulatelor onorifice din Troy (Michigan, nord) și Houston (Texas, sud)”.
„Diplomații sirieni ai ambasadei și consulatelor onorifice nu mai au dreptul să exercite funcții diplomatice sau consulare, iar cei care nu sunt cetățeni americani sau rezidenți permanenți trebuie să părăsească Statele Unite”, a ordonat Rubinstein.

Potrivit diplomatului, decizia a fost luată după ce „ambasada siriană a anunțat suspendarea serviciilor sale consulare”. De fapt, ambasada anunță, pe site-ul său de Internet, că nu mai asigură servicii consulare începând din 18 martie.
De asemenea, Rubinstein a invocat „atrocitățile comise de regimul al-Assad împotriva poporului sirian”.

Însă, a precizat el, „Statele Unite continuă să mențină relațiile diplomatice cu statul sirian, ca o expresie a legăturilor de lungă durată cu poporul sirian și a interesului (american), care va continua după înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad”.

Daniel Rubinstein l-a înlocuit luni în post pe fostul ambasador al Statelor Unite pentru Siria, Robert Ford, care s-a retras din activitatea diplomatică.

Robert Ford a părăsit Damascul la sfârșitul anului 2011, când Washingtonul a decis să-și închidă ambasada din Siria din cauza războiului civil care izbucnea pe atunci în această țară.

Gaidau Ion, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ziua în care Uniunea Sovietică a făcut istorie cu două căţeluşe: Belka şi Strelka