Prima pagină » Știri » De ce s-a sinucis Simona? „Suntem atât de șocați de tragedia de la noi din spital, încât s-a organizat un grup de suport pentru toți cei care au nevoie de consiliere psihologică”

De ce s-a sinucis Simona? „Suntem atât de șocați de tragedia de la noi din spital, încât s-a organizat un grup de suport pentru toți cei care au nevoie de consiliere psihologică”

Simona Zăhan, medic anestezist, a fost găsită moartă duminică dimineața în spitalul unde lucra, dintr-un orășel din Franța

Simona Zăhan, medicul anestezist, plecat la muncă în Franța, care s-ar fi sinucis în incinta spitalului în care profesa, era apreciată de colegii ei. Aceștia se declară șocați gestul Simonei și spun că n-au observat nimic neobișnuit în comportamentul femeii care să prevestească tragedia.

Chantal Carreel, reprezentant al Spitalului din Châteauroux, un orășel din centrul Franței, a declarat într-un interviu pentru gândul că medicul anestezist era un bun profesionist, o persoană sociabilă și care le-a lăsat impresia că este o femeie împlinită și fericită.

Foto: Colegii Simonei Zăhan de la Spitalul din Châteauroux

Mai jos puteți citi interviul integral acordat de Chantal Carreel pentru gândul.

Cum era Simona în viața de zi cu zi?

Era un medic extrem de apreciat în acest spital. Era un medic foarte bun. Era o persoană foarte apreciată de personalul acestui spital. Era drăguță atât cu medicii, cât și cu pacienții. Era măritată și avea un copil. Ne lăsase impresia că era o femeie fericită și împlinită. Atunci când colegii i-au găsit trupul a fost un lucru îngrozitor pentru noi (nr. personalul spitalului). Nu avem nicio idee de ce a recurs la acest gest.

Vi s-a părut că în ultima perioadă s-a schimbat? Era supărată?

Tocmai ce își luase titularizarea, iar cu această titulatură îi permitea să muncească în orice spital din Franța. Acest lucru reprezenta un fel de promovare, deci, un motiv de fericire. Era medic anestezist și lucra mult. Meseria de anestezist este una destul de solicitantă, dar ea știa acest lucru. De fiecare dată își îndeplinea foarte bine sarcinile. Ceea ce făcea în Franța nu era nimic nou pentru ea. Din punctul nostru de vedere, al tuturor celor care lucrăm aici, nu știm ce anume a determinat-o să recurgă la acest gest. Cel mai probabil avea probleme personale despre care nu știm și pe care nu ni le-a împărtășit.

De cât timp lucra în spitalul Châteauroux?

Era la noi de vreo trei-patru ani. Era o persoană foarte bine integrată aici. Avea foarte mulți prieteni. Ăsta este un alt motiv pentru care suntem șocați de ceea ce s-a întâmplat în spitalul nostru. Ne este foarte greu. Nu exista niciun indiciu care să ne dea de gândit că ar fi avut probleme sau că era tristă. Suntem atât de șocați de tragedia care s-a întâmplat la noi în spital, încât s-a organizat un grup de suport pentru toți cei care au nevoie de consiliere psihologică. 

S-a vehiculat că Simona Zăhan ar fi murit de extenuare din cauza programului încărcat. Care era programul de lucru al Simonei?

În acest spital se muncește la fel de mult ca și în alte spitale din Franța, și, cel mai probabil, la fel ca și în România. În ultima perioadă nu s-a schimbat nimic în programul Simonei. Nu pot spune că era extenuată în ultima perioadă din cauza programului încărcat. Dacă ar fi fost extenuată, avea posibilitatea să își ia liber. Un medic nu poate munci dacă este extenuat, cu atât mai mult dacă este anestezist.

Cât de apropiată era Simona de colegii ei?

Era bine integrată în colectivul nostru. Era un medic foarte apreciat. Noi avem grijă de medicii veniți să muncească la noi din altă țară. Îi ajutăm să își găsească o locuință sau școală pentru copii. Suntem conștienți că munca într-o altă țară poate fi un motiv de stres, dar acesta nu era cazul Simonei. Era de trei-patru ani la noi. Chiar și după tragedie rămânem alături de Simona și, mai ales, de familia ei. Atât colegii ei, cât și conducerea spitalului, i-au oferit soțului tot sprijinul de care are nevoie, având în vedere clipele grele prin care trece. 

Presa franceză: femeia s-ar fi sinucis din cauza programului încărcat sau pentru că i-ar fi fost dor de casă

Simona Zăhan, în vârstă de 37 de ani, era medic anestezist la Spitalul din Châteauroux, un orășel din centrul Franței. Aceasta a fost găsită moartă duminică dimineață de către o colegă de a ei, în incinta spitalului.

Își făcuse rezindențiatul în Timișoara la Spitalui Clinic Județean de Urgență, iar după un alt an care a lucrat la un spital privat din același oraș, a decis ca în 2011 să se stabilească împreună cu familia ei: soțul și fiul, acum în vârstă de 6 ani, în Franța.

Cotidianul La Nouvelle Republique a publicat povestea româncei. Jurnaliștii francezi au aruncat două ipostaze în ceea ce privește felul în care a fost descoperit trupul neînsuflețit al medicului anestezist. Potrivit sursei citate, femeia s-ar fi sinucis din cauza programului încărcat sau pentru că i-ar fi fost dor de casă.

MAI MULTE DESPRE CAZUL SIMONEI ZĂHAN PUTEȚI CITI AICI

Șocați de vestea tristă se declară și foștii ei colegi de la Spitalul Clinic Județean de urgență Timișoara. Dr. Ovidiu Bedreag a declarat pentru gândul că Simona era o persoană extrem de sociabilă, optimistă și plină de energie. „A părăsit România în speranța că va avea un trai mai bun. Din păcate, nu a fost așa”, mărturisește dr. Ovidiu Bedreag, medic primar ATI, fost coleg al Simonei.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?