Prima pagină » Economic » Miză de 300 de milioane de euro pentru francezii de la Alstom. Vor să livreze în România primele trenuri de metrou

Miză de 300 de milioane de euro pentru francezii de la Alstom. Vor să livreze în România primele trenuri de metrou

Francezii de la Alstom ar putea livra 43 de trenuri de metrou pentru magistrala Drumul Taberei - Pantelimon. Valoarea constractului este estimată la aproape 300 de milioane de euro.

Francezii de la Alstom ar putea livra 43 de trenuri de metrou pentru magistrala Drumul Taberei – Pantelimon. Valoarea contractului este estimată la aproape 300 de milioane de euro, potrivit Ziarul Financiar.

Data licitației pentru achiziționarea garniturilor pentru noua linie nu a fost încă stabilită, dar Alstom, grup care se ocupă încă din 2003 de mentenanța metroului bucureștean, și-a arătat deja interesul de a vinde în premieră propriul material rulant pe piața locală.

Video: Rame de metrou Alstom în Budapesta

Sursă: YouTube

Pentru francezi, România este a doua țară ca importanță în Europa de Est, după Polonia. Unul dintre cele mai importante contracte ale grupului cu afaceri de 80 de milioane de euro pe piața locală este cel semnat în 2003 cu Metrorex.

La ora actuală, bucureștenii pot circula cu rame de metrou Astra IVA, fabricate până în 1992 de Astra Vagoase Arad, și Bombardier Movia, construite între anii 2002 – 2008 de canadienii de la Bombardier.

În luna mai a acestui an, vor intra în circulație, cel mai probabil, două noi rame de metrou, fabricate de spaniolii de la Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF). Dunărea și Mureș, așa cum au fost denumite acestea, se află în probe și trebuie să ajungă la un rulaj de circa 20.000 de kilometri înainte să poată transporta pasageri.

FOTO: construim-romania.ro

Video: Ramă CAF în probe

Sursă: YouTube

FOTO: construim-romania.ro

FOTO: construim-romania.ro

Cele două trenuri noi se află, în prezent, în Depoul Berceni alături de Prut și Someș, alte două garnituri noi CAF. În total, Metrorex a comandat spaniolilor 16 trenuri noi, achiziționarea acestora costând aproape 100 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli