Prima pagină » Știri externe » Cel puțin zece răniți în sud-vestul Chinei, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 5,4

Cel puțin zece răniți în sud-vestul Chinei, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 5,4

Cel puțin zece răniți în sud-vestul Chinei, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 5,4
Un cutremur cu magnitudinea 5,4 a avut loc sâmbătă în sud-vestul Chinei, potrivit Institutului american de geofizică USGS, și s-a soldat cu rănirea a cel puțin zece persoane, dintre care două au fost rănite grav, au anunțat autoritățile chineze, relatează AFP.

Câteva case s-au surpat, iar unele axe rutiere au fost blocate de roci surpate în regiunea Yongshan, în provincia Yunnan, au precizat oficiali locali pe un site și un cont de microblogging oficiale.

Seismul a avut loc la ora locală 6.40 (1.40, ora României) în această regiune în care se află un important baraj hidroenergetic, Xiluodu, unul dintre cele mai înalte din lume.

Însă barajul a continuat să funcționeze normal după cutremur, a declarat Li Fei, un purtător de cuvânt al serviciilor provinciale de sesimologie, citat de agenția de presă China Nouă.

„Am simțit cutremurul, dar acesta nu a durat mult”, a declarat un locuitor citat de presa locală.

Magnitudinea seismului a fost evaluată la 5,3 de către Agenția chineză de seismologie.

Regiunile muntoase din sud-vestul Chinei și mai ales regiunile de frontieră dintre provinciile Yunnan și Sichuan sunt afectate frecvent de cutremure.

Sichuan – una dintre provinciile cele mai intens populate din China, cu aproximativ 80 de milioane de locuitori – a fost îndoliată în mai 2008 de un cutremur devastator, soldat cu 87.000 de morți și dispăruți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale