Prima pagină » Actualitate » Groenlanda îi pune frână lui Trump în privința exploatării petrolului și gazelor. „Suntem foarte departe, ar putea dura ani”

Groenlanda îi pune frână lui Trump în privința exploatării petrolului și gazelor. „Suntem foarte departe, ar putea dura ani”

Groenlanda îi pune frână lui Trump în privința exploatării petrolului și gazelor. „Suntem foarte departe, ar putea dura ani”
Groenlanda îi pune frână lui Trump în privința exploatării petrolului și gazelor

Entuziasmul lui Donald Trump în privința exploatării petrolului și gazelor din Groenlanda a fost stopat la timp de autoritățile din regiunea arctică. Dacă președintele SUA vorbește despre iminenta lansare a unor explorări masive, nordicii spun că mai e cale lungă până se va ajunge acolo.

Deși companiile americane desfășoară activități pe insulă, proiectele ar putea avea nevoie de ani pentru a deveni operaționale.

Groenlanda, noul „El Dorado” căutat de americani

Groenlanda, noul „El Dorado” căutat de americani

„Ani până când vor deveni operaționale”

Într-un comentariu pe marginea acestui subiect, autoritățile din Groenlanda transmit că proiectele existente sunt încă departe de exploatarea la scară largă. În plus, Danemarca s-a grăbit să anunțe că firmele americane nu beneficiază de privilegii.

Sondaj Gândul


Vrei să treacă Guvernul Luca Niculescu?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Jørgen Hammeken-Holm, ministrul-adjunct responsabil de minerit în Groenlanda, a recunoscut că există activități desfășurate de companii americane, însă a precizat că situația este departe de cea descrisă de liderul de la Casa Albă.

„Suntem foarte departe de explorări «masive». Există numeroase explorări de mai mică amploare în desfășurare, dar ar putea dura ani până când acestea vor deveni operaționale”, a declarat oficialul pentru CNN.

Declarațiile reflectă și concluziile cercetătorilor, care au atras atenția asupra dificultăților și a costurilor enorme asociate extragerii resurselor naturale din Groenlanda.

Pe de altă parte, ministerul danez de Externe a transmis că, dacă Statele Unite doresc să exploreze resursele Groenlandei, trebuie să respecte legislația insulei. Groenlanda este un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei.

Copenhaga a ținut să sublinieze că acordul semnat luna trecută, la New York, între SUA, Danemarca și Groenlanda nu modifică această situație – „Acordul nu oferă investitorilor americani niciun tratament preferențial față de investitorii din alte țări NATO, din Uniunea Europeană și din statele partenere NATO în ceea ce privește accesul la resursele naturale din Groenlanda”.

Groenlanda are zăcăminte bogate de hidrocarburi

Numeroase zăcăminte se află în zone izolate, la nord de Cercul Polar Arctic. Totuși, acolo stratul de gheață poate avea o grosime de aproximativ 1,6 kilometri, iar infrastructura este redusă. Aproximativ 80% din suprafața Groenlandei este acoperită de gheață.

Chiar și așa, de la revenirea la Casa Albă, Donald Trump a dat de înțeles că este interesat de această regiune. De altfel, el chiar a amenințat în repetate rânduri că va prelua controlul asupra Groenlandei cu forța, dacă e nevoie.

„Există experți care spun că volumul de petrol ușor accesibil este mult mai mare decât în aproape orice alt teritoriu din lume”, a scris Trump miercuri dimineață pe Truth Social. Ulterior, în aceeași zi, președintele american a susținut că presa i-a exagerat intențiile privind Groenlanda și că nu a luat niciodată în considerare cucerirea insulei prin forță. „Știți, am fost foarte criticați de presa care răspândește știri false. Spuneau: «Ce mod îngrozitor de a vorbi despre Groenlanda! Este îngrozitor!». Vă amintiți, credeau că îmi voi trimite armata să atace Groenlanda. Nu aveam de gând să fac asta, dar m-am plâns foarte ferm la NATO, foarte ferm!”, a declarat Trump la un miting în Arizona.

Ce prevede acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda

Luna trecută, Statele Unite, Danemarca și Groenlanda au ajuns la un acord menit să reducă tensiunile. La momentul respectiv, președintele american a susținut că documentul oferă Statelor Unite „control permanent” asupra securității Groenlandei.

Totuși, acordul începe prin recunoașterea suveranității Danemarcei și a dreptului groenlandezilor la autodeterminare. Documentul aduce modificări minore unui tratat din 1951, care permite Statelor Unite să staționeze trupe în Groenlanda în cadrul apărării NATO.

Potrivit textului publicat pe site-ul Casei Albe, acordul nu menționează explicit petrolul sau gazele, dar face referire la „cooperarea în domeniul mineralelor” și la „cooperarea pentru dezvoltare economică și promovarea afacerilor”.

De asemenea, acordul deschide calea pentru înființarea unor baze americane suplimentare și garantează accesul militar al Statelor Unite, în cazul în care Groenlanda devine independentă de Danemarca.

Într-un mesaj recent, Donald Trump a subliniat importanța strategică a insulei pentru securitatea americană: „Orice atac viitor asupra Statelor Unite va trebui să treacă prin Groenlanda, unde sistemele noastre de apărare vor doborî în mod obișnuit drone, rachete sau orice alt tip de armă care nici măcar nu a fost conceput încă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Luca Niculescu, aproape de votul decisiv! Programul și lista miniștrilor, depuse azi în Parlament
Digi24
Discursul lui Meloni care a stârnit aplauze în Senat: „Nu-mi lipsesc tancurile rusești din Europa. Capitularea nu înseamnă pace”
Cancan.ro
Asia Express e 'aranjată'? Cele 4 cuvinte șoptite de Irina Fodor la ureche, lui Maurice Munteanu, după ce a fost salvat de la eliminare
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, tot mai aproape de finalizare. Cum se lucrează pe șantierul așteptat din 2017
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Cele 3 zodii care atrag norocul în noiembrie. Universul le răsplătește pentru bunătatea lor și le oferă protecție specială toată luna
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Ce se întâmplă doctore
Vezi des numărul 333? Ce mesaj ar putea transmite despre viața ta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Este nesănătos double-dipping, adică să folosești un sos comun? Ce spun specialiștii
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!