Prima pagină » Știri externe » Statele UE nu-i protejează pe romi suficient, denunță Amnesty International într-un raport

Statele UE nu-i protejează pe romi suficient, denunță Amnesty International într-un raport

Statele UE nu-i protejează pe romi suficient, denunță Amnesty International într-un raport
Romii sunt din ce în ce mai des victime ale violențelor în Europa, iar statele din cadrul Uniunii Europene nu conștientizează amploarea acestei probleme, denunță Amnesty International (AI), într-un raport publicat marți, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, relatează AFP.

„Guvernele ezită să recunoască amploarea problemei și se arată foarte reactive atunci când este vorba de a le combate”, apreciază Marco Perolini, cercetător în cadrul AI.

În cazul Franței, organizația avertizează cu privire la rolul poliției, acuzată că ar „hărțui” această minoritate în cadrul demolării taberelor de romi, care s-a accelerat în 2013.

AI acuză, de asemenea, forțele de ordine că nu-i protejează pe romi suficient și nu inițiază întotdeauna anchete pentru a-i găsi pe cei care au comis agresiuni împotriva acestei minorități.

În Grecia, organizația acuză poliția că nu a intervenit într-un atac împotriva comunității rome din Etoliko (vest), în ianuarie 2013, comis de persoane care au aruncat cu cocktailuri Molotov și pietre asupra caselor romilor.

Amnesty îndeamnă guvernele să se asigure că polițiștii nu utilizează disproporționat forța în timpul intervențiilor în taberele de romi, să-i urmărească cu mai multă eficacitate pe cei care comit acte cu caracter rasist și să întocmească statistici cu privire la violențele împotriva romilor.

Anna Primac, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!