Pricopie: E legal să faci meditații cu proprii elevi dacă declari venitul. Dar este moral?

Pricopie: E legal să faci meditații cu proprii elevi dacă declari venitul. Dar este moral?
Publicat: 08/04/2014, 16:36
Actualizat: 13/09/2015, 19:05

Codul etic pentru învățământul preuniversitar este un un set de reguli elaborat de Ministerul Educației, aflat în curs de finalizare.

„Orice corp profesional trebuie să aibă un cod de conduită. Când ai 240.000 de profesori, unii cu 40 de ani de experință, alții cu doi ani, trebuie să ai și un set de reguli. Nu poți pune aceste reguli în Legea educației. Sunt unele lucruri specifice. (…) De exemplu, ai sau nu ai voie să faci meditații cu proprii elevi? Dacă ne uităm la reglementările actuale, este absolut legal, cu condiția să declari veniturile obținute în urma acestei meditații. Bun, este legal, dar este moral ?”, a declarat pentru MEDIAFAX, ministrul Educației, Remus Pricopie.

Potrivit ministrului este nevoie de un timp mai mare pentru dezbateri, pentru ca toți profesorii să poată să exprime un punct de vedere sau să vină cu propriile situații.

„Mai sunt probleme care încă nu se regăsesc în cod. De exemplu, sunt profesori autori de manunale sau de auxiliare sau fac parte din grupul de autori. Este corect ca acești profesori – autori de carte școlară să recomande propriul manunal? Nu mai vorbesc să impui anumite auxiliare la clasă. Pe de altă parte, în calitatea mea de profesor, studenții îmi cer, aproape săptămânal recomandări de cărți. Iată că, nu întotdeauna poți să aplici un șablon și să zici: ce intră în șablon este corect, ce este în afara șablonului este incorect”, a continuat Remus Pricopie.

Și problema colectei și gestionării unor sume de bani în școală va fi reglementată prin codul etic.

„În general, în școală, sunt cam trei categorii de surse de venit. Sunt cele care vin din bugetul educației prin autoritățile locale sau inspectorate, a doua – sunt sume care vin de la autoritățile locale, prin decizia autorităților locale în completare sau separat de banii din bugetul educației – și mai există o a treia categorie, respectiv sponsorizări sau sprijin din partea părinților sau a unor organizații. Aceste trei categorii există peste tot în lume. În Statele Unite, contibuția din partea unor firme sau din partea părinților este foarte importantă. Revenind, astfel, profesorul, directorul trebuie să știe despre aceste contribuții care vin în școală, dar nu trebuie să fie catalizatorul. Orice acțiune privind colecta de bani trebuie să se desfășoare prin asociația de părinți”, a arătat Pricopie.

O altă problemă care nu se regăsește în cod, dar pe care ministrul a reglementat-o printr-un ordin este acordul scris al părinților pentru activități extrașcolare.

„A mai fost o dicuție pe care am reglementat-o de acum două luni. Este vorba despre interacțiunea profesor – elev – familie. A început «Școala altfel». Au fost unii care au zis: «Cum să luăm aprobări de la părinți, dacă vrem să vizităm un muzeu». Evident că da, trebuie să luăm aprobări. Eu sunt prăinte, înainte de a fi profesor și ministru. Este normal ca un părinte să știe unde-i sunt copiii. Este absolut obligatoriu ca un profesor să interacționeze cu părinții, să informeze conducerea școlii despre activitățile care se desfășoară în afara spațiului școlar. Eu îmi trimit copilul la școală. Nu aș vrea să aflu că este în parc. Este foarte bine că este în parc, dar trebuie să știu dinainte. Pentru orice acțiune care se desfășoară în afara școlii trebuie să existe consimțământul scris al părinților. Acest lucru nu este în codul etic, dar este un ordin de ministru aprobat de două luni”, a spus Pricopie.

Apoi, ministrul a prezentat un alt caz la care nu s-au gândit autorii codului: dacă directorul unei școli poate fi și președintele sau directorul fundației școlii.

„Am mai avut o situație, chiar în decembrie. Directorul de școală era directorul fundației școlii, fundație care primea bani prin sposorizări. Am verificat în urma unei sesizări, prin fundație s-a strâns suma de 2.800 de lei. Toți banii fuseseră folosiți pentru școală. Deci era corect. Este corect, dar este moral ca directorul școlii să fie și președintele/ directorul fundației școlii. Iată lucruri pe care eu cred că, dacă le discutăm, le stabilim și anume: dacă ești director de școală nu poți să fii și președintele fundației școlii, dacă ești director nu poți cere sume de bani, atunci lucrurile vor fi și mai clare”, a mai spus ministrul Educației.

Potrivit lui Remus Pricopie, MEN va aproba cadru general al Codului etic pentru învățământul preuniversitar, iar apoi fiecare unitate de învățământ va completa cu propriile regulamente.

„Codul etic, așa cum arată acum, este un document dezvoltat în perioada cât eu nu eram ministru. Este un document vechi, dar pentru care nu s-au continuat dezbaterile publice. Trebuie să-l aducem la zi, să vedem cum poate fi îmbunătățit, iar forma sub care eu intenționez să-l aprob este ca un cadru general. Mai departe, fiecare unitate de învățământ să discute, să dezbată, să adopte propriul regulament. (…) Avem liceu de artă, liceu sportiv sau liceu auto. În cod, nu avem nimic specificat pentru ele”, a spus Pricpoie.

Pe de altă parte, este nevoie și de reguli generale pentru toate liceele cu un anumit profil, a mai spus ministrul. „Un părinte m-a întrebat dacă este corect ca în școală să se facă expoziție cu vânzare cu lucrările copiilor, iar banii încasați din vânzare să fie donați școlii pentru materiale, adică tot pentru școlari. Din punctul meu de vedere, nu știu care ar fi problema. Dar, dacă vom stabili o regulă ea va fi pentru toate liceele de artă”, a arătat Pricopie.

Ministrul a mulțumit MEDIAFAX pentru lansarea platformei de dezbatere a Codului etic pentru învățământul preuniversitar, capitol cu capitol, și a spus că proiectul ar putea avea o formă finală la începutul viitorului an școlar.

„Vă mulțumesc pentru efortul făcut, de a dezbate, capitol cu capitol, fiecare element al codului. Aștept observațiile pe care le-ați primit. Le vom analiza și, acolo unde va fi posibil, acestea vor fi integrate”, a conchis ministrul Educației.

Dezbaterea privind codul etic poate fi urmărită la adresa http://www.mediafax.ro/dezbateri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Sfaturi de la un director Google. Cinci lucruri pe care să le eviți pentru o...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
×