Prima pagină » Știri » Accident grav pe DN 7, în care au fost implicate două camioane, două autoturisme și un trailer

Accident grav pe DN 7, în care au fost implicate două camioane, două autoturisme și un trailer

Accident grav pe DN 7, în care au fost implicate două camioane, două autoturisme și un trailer
Circulația rutieră se desfășoară cu restricții, miercuri după-amiază, pe Drumul Național 7, în județul Arad, în urma unui accident în care au fost implicate două camioane, două autoturisme și un trailer care transporta mașini, în urma impactului mai multe autovehicule căzând de pe platformă.

Accidentul în lanț a avut loc în zona localității arădene Milova, pe DN7, într-o curbă, unde șoferul unui trailer încărcat cu autoturisme nu a adaptat viteza la condițiile de drum umed și a pierdut controlul volanului, transmite crespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Arad, Camelia Tuduce, trailerul s-a izbit frontal, pe contrasens, cu un camion încărcat cu nisip, iar acesta din urmă a fost lovit din spate de un alt camion. În accident au mai fost implicate două autoturisme care circulau în spatele celor două camioane.

În urma accidentului, un bărbat a fost rănit și primește îngrijiri medicale la fața locului, urmând să se decidă dacă va fi transportat la spital, pentru că la prima evaluare nu pare să aibă răni grave.

Trei autoturisme aflate pe trailer au căzut pe carosabil în urma impactului, iar o bandă din cele două ale DN7 este blocată complet, circulându-se alternativ în ambele sensuri pe singura bandă rămasă liberă.

Polițiștii estimează că traficul va fi reluat în jurul orei 14.30, după ce va fi eliberată șoseaua, urmând ca vehiculele avariate să fie trase pe marginea drumului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Cancan.ro
Daiana Prodan a 'DEMASCAT-O' pe Claudia Ion de la Insula Iubirii. De ce ar fi mers în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!