Prima pagină » Știri » TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de joi, 10 aprilie

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de joi, 10 aprilie

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de joi, 10 aprilie
Cele mai importante știri de joi, 10 aprilie.

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. ANM a emis o avertizare de cod galben de ploi și ninsori în zona de munte, pentru zona de nord-est a țării, valabilă în intervalul vineri, 11 aprilie, ora 03:00 – sâmbătă 12 aprilie, ora 08:00.

2. Putin avertizează România și alte 17 țări în privința riscurilor crizei din Ucraina. Acesta a trimis liderilor din 18 țări, inclusiv celor din România și R.Moldova, scrisoarea privind riscurile economice asociate crizei ucrainene.

3. Procurorii anticorupție au cerut Senatului să încuviințeze arestarea preventivă a senatorului Marius Ovidiu Isăilă, urmărit penal pentru trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri. DNA arată că Isăilă discuta despre șpăgi în toalete, uneori punându-și interlocutorii să se dezbrace pentru a se asigura că nu există aparatură de înregistrare.

4. Ce s-a auzit în satul lui Duicu despre traficul de influență din biroul lui Ponta. „Noi îl știm de copil liniștit, educat. Da” pe om îl mai schimbă societatea”. Un reportaj semnat de Marian Sultănoiu

5. Procurorii DNA susțin în referatul de arestare că l-au prins pe Radu Mazăre cu șpaga în conturi. Anchetatorii spun că Radu Mazăre a primit de la omul de afaceri Avraham Morgenstern 175.000 euro prin intermediul lui Elan Schwartzenberg. În schimbul banilor Mazăre i-a facilitat lui Morgenstern câștigarea contractului de 10 milioane euro pentru un cartier social. Aici puteți citi stenogramele. Iată cum arată locuințele sociale construite de Mazăre.

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!