Prima pagină » Știri externe » Salariul lui Putin va fi triplat

Salariul lui Putin va fi triplat

Salariul lui Putin va fi triplat
Salariul președintelui rus Vladimir Putin, dar și cel al premierului său Dmitri Medvedev vor fi aproape triplate, potrivit unui decret al Kremlinului, difuzat luni, relatează AFP.

Salariile președintelui și șefului Guvernului vor fi mărite de 2,65 de ori, stabilește decretul.

Potrivit unor date cu privire la venituri publicate vineri de către Kremlin și Guvern, Putin a obținut în 2013 un venit inferior celui al lui Medvedev, dar și veniturilor consilierilor și majorității miniștrilor săi.

Putin a declarat venituri de 3,7 milioane de ruble (74.000 de euro) anul trecut, mai mici decât în 2012.

Medevedev a obținut, în schimb, venituri de 4,3 milioane de ruble (85.000 de euro).

Cel mai puternic om din Rusia, care revendică un mod de viață „ascetic”, a primit un salariu mai mic decât consilierii săi, inclusiv purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov (9,2 milioane de ruble, adică 185.000 de euro).

Peskov a declara luni pentru postul de radio Ecoul Moscovei că această creșterea salarială acordată președintelui este o „prindere din urmă”. Putin și Medevedev nu au beneficiat de creșteri de salarii, acordate funcționarilor și personalului administrațiilor Kremlinului și Guvernului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Când va executa Marine Le Pen pedeapsa dacă ajunge PREȘEDINTE?
Click
Bianca Drăgușanu nu-l iartă pe Victor Slav. Ce acuzații lansează la adresa fostului soț: „El e influencer, e în vacanță, e plecat”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare