Prima pagină » Știri externe » ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Pentru prima dată, următorul președinte al Comisiei trebuie să îndeplinească TREI CONDIȚII pentru a fi numit. Corespondență Gândul din Strasbourg

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Pentru prima dată, următorul președinte al Comisiei trebuie să îndeplinească TREI CONDIȚII pentru a fi numit. Corespondență Gândul din Strasbourg

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Pentru prima dată, următorul președinte al Comisiei trebuie să îndeplinească TREI CONDIȚII pentru a fi numit. Corespondență Gândul din Strasbourg
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Cine va fi următorul președinte al Comisiei Europene. Corespondență Gândul.info din Strasbourg

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Zi de bilanț, marți, în Parlamentul European, care este reunit la Strasbourg în ultima sesiune plenară din această legislatură. Rând pe rând, liderii principalelor grupuri politice europene au susținut o conferință de presă în care au încercat să evalueze pe scurt ultimii cinci ani și această plenară în special, dar au privit și către alegerile europene din 22-25 mai. Dincolo de orice divergențe politice, asupra unui aspect au reușit să se pună de acord președinții grupurilor PPE (Popularii Europeni, actualmente cel mai mare grup din Parlament), S&D (socialiștii, care sunt fie pe prima poziție în sondaje, fie la egalitate cu Popularii), ALDE (liberalii) și Verzii: nevoia ca președintele Comisiei Europene (CE) să fie ales strict în funcție de rezultatul alegerilor, și nu în urma negocierilor de culise dintre șefii de stat și de guverne, în Consiliul European. Fără surprize după alegeri și respect pentru principiile democratice – acestea au fost ideile principale.

„Președintele CE va fi unul dintre cei trei candidați, nu poate apărea altul”, a dat asigurări liderul socialiștilor din PE, Hannes Swoboda. Cei trei candidați la care a făcut referire Swoboda sunt actualul președinte al PE, Martin Schulz (S&D), fostul premier luxemburghez și ex-președinte al Eurogrupului, Jean Claude Juncker (PPE), alături de Guy Verhofstadt, președintele grupului liberalilor.

Pentru prima dată, a explicat liberalul Verhofstadt, există trei condiții pentru alegerea viitorului șef al executivului european: prima dintre ele este ca acest nume să aparțină unuia dintre cei trei candidați din timpul campaniei (deci Schulz, Verhofstadt sau Juncker) – cu alte cuvinte, nu pot apărea, sub presiunea sondajelor sau a rezultatului alegerilor, alte nume care să fie luate în calcul; a doua condiție este că acest candidat trebuie să obțină o majoritate în Parlament – la acest aspect, liderul Verzilor din PE, Daniel Cohn-Bendit a declarat, în conferința sa de final de legislatură, că va exista „o mare coaliție, cu un iepuraș care zburdă dintr-o parte într-alta, respectiv liberalii”; a treia regulă a acestui proces, a mai explicat Verhofstadt, este că primul candidat care va trebui să își formeze o majoritate și un program de guvernare care să fie acceptat de noul Parlament va veni din partidul care se va clasa pe prima poziție la alegeri – dacă acest candidat nu va reuși să creeze o coaliție, candidatul partidului de pe poziția a doua va intra în același proces de negocieri. „Gata cu negocierile de culise”, a promis liderul parlamentarilor liberali.

Aceste reguli fac parte dintr-o declarație adoptată, săptămâna trecută, de președinții grupurilor EPP, S&D și ALDE din Parlamentul European. Motivul pentru care decizia a fost luată la nivelul a trei grupuri politice este că doar acestea au propus candidați pentru Comisie.

Un scenariu care poate rezulta în urma negocierilor este ca unul dintre candidații de pe primele două poziții să ajungă președintele Comisiei, în timp ce celălalt să meargă la conducerea Parlamentului. „Partidele au voie să își facă astfel de calcule, dar trebuie să o spună și să fie deschise”, a comentat președintele Verzilor din PE, Daniel Cohn-Bendit.

Trebuie spus, însă, că scenariul unui președinte al Comisiei desemnat dintre cei trei candidați nu este nici pe departe unanim acceptat în mediul instituțiilor europene. Unul dintre numele vehiculate frecvent pentru „surpriza” de după alegeri este cel al premierului polonez, Donald Tusk.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Miruță, despre bucățile de drone de pe plajă: „E mai bine să se sufle și-n iaurt, decât să fie cineva rănit”
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Frumusețea a devenit o condiție la locul de muncă?