Prima pagină » Auto » China va rămâne și în 2014 motorul pieței auto

China va rămâne și în 2014 motorul pieței auto

China va rămâne și în 2014 motorul pieței auto
Piața chineză va rămâne și în acest an motorul de creștere al vânzărilor de automobile la nivel mondial, în pofida încetinirii avansului economic al Chinei, potrivit liderilor de companii reuniți la salonul auto de la Beijing, relatează AFP.

„După o creștere de 14% în 2013, vânzările de vehicule noi din China vor urca în acest an cu 10%. Vom continua să înregistrăm o creștere foarte puternică”, a declarat Jochem Heizmann, membru în consiliul de administrație al grupului german Volkswagen (VW).

Președintele grupului american General Motors, Dan Ammann, mizează pe o creștere de 8-10% a livrărilor.

La nivel mondial, analiștii anticipează în acest an o creștere a înmatriculărilor de doar 3%.

Pentru PSA Peugeot Citroen, China va fi piesa centrală a planului de redresare a grupului francez aliat recent cu compania chineză Dongfeng.

Astfel, China ar urma să devină cea mai mare piață a PSA, înaintea Franței, cu vânzări de peste 700.000 de vehicule, cu 30% mai mari față de 2013, a anunțat Gregoire Olivier, șeful operațiunilor grupului francez pe piața chineză, prezent la salonul de la Beijing.

În pofida acestui interes din partea constructori auto străini, creșterea vânzărilor de vehicule pe piața chineză a încetinit în martie la 6,6%, de la 17,8% în februarie.

Creșterea economică a Chinei a încetinit în primul trimestru la 7,4%, după un avans de 7,7% în ultimul trimestru al anului 2013, fiind posibil ca în 2014 să înregistreze cea mai slabă performanță din ultimii 25 de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!