Comisar de la Garda Financiară trimis în judecată după cea primit mită o jumătate de tonă de zahăr

Comisar de la Garda Financiară trimis în judecată după cea primit mită o jumătate de tonă de zahăr
Publicat: 22/04/2014, 16:43
Actualizat: 09/02/2019, 00:00

Procurorii anticorupție de la Oradea, care l-au deferit justiției pe Virgil Popa, îl acuză pe acesta de trafic de influență în formă continuată.

În actul de inculpare transmis instanței de judecată, anchetatorii arată că în perioada mai-august 2013, Popa, în calitate de comisar al Comisariatului Gărzii Financiare Bihor, a pretins și a primit de la o persoană care administrează o societate comercială (denunțătoare în cauză), în mai multe tranșe, sume de bani în cuantum de o mie de euro și zece saci cu zahăr a câte 50 de kilograme fiecare, în valoare de 35 euro/sac, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor lucrători de poliție din IPJ Bihor și asupra unor funcționari din cadrul DGFP Bihor și Garda Financiară Bihor și că, prin intermediul acestora, o poate ajuta pe respectiva persoană în cursul unor verificări și controale ale acestor instituții la firma administrată de aceasta.

În documentul citat se precizează că IPJ Bihor făcea, în 2013, cercetări într-o cauză penală, în cadrul căreia erau verificate și activitățile comerciale ale societății comerciale administrate de persoana care avea să formuleze denunț în prezentul dosar și, în contextul verificărilor, administratorului i-au fost solicitate documente financiar-contabile ale societății.

În aceste condiții, prin intermediul unei alte persoane, administratorul societății comerciale l-a cunoscut pe inculpatul Popa Virgil, comisar în cadrul Comisariatului Județean al Gărzii Financiare Bihor.

Virgil Popa, notează procurorii, aflând de la administrator că se fac verificări de organele de poliție în legătură cu activitatea societății, s-a arătat interesat atât de documentele solicitate, de lucrătorii de poliție care efectuau cercetări și de situația societății comerciale, în legătură cu implicarea acesteia într-o eventuală cauză penală.

În urma informațiilor primite de la administrator, Popa l-ar fi sfătuit să declanșeze procedura de insolvență a uneia dintre cele două societăți comerciale, indicându-i o societate specializată în această procedură.

De asemenea, administratorul susține că ar fi fost sfătuit de comisarul Gărzii Financiare să își continue activitatea cu una dintre firme, deoarece, pe fondul reorganizării Ministerului de Finanțe, cei care au atribuții de control ar fi fost ocupați cu alte probleme. Totodată, Popa l-ar fi încurajat pe administrator să presteze în continuare aceleași operațiuni comerciale, asigurându-l că ceea ce face este legal și că aceste activități sunt practicate și de alții.

În schimbul asigurării protecției și a sfaturilor date, Popa ar fi pretins și primit de la administrator contravaloarea unui plin de motorină pentru autoturismul proprietate personală, respectiv trei sute de lei, promițând în schimb că îi va acorda sprijin și ajutor pe viitor, afirmând că are cunoștințe la poliție, finanțe și gardă financiară și că are influență în aceste instituții.

Pe baza influenței pe care inculpatul Popa Virgil a lăsat să se creadă că o are asupra unor lucrători de poliție din cadrul IPJ Bihor, respectiv a unor funcționari din cadrul DGFP Bihor și Garda Financiară Bihor, prin intermediul cărora poate rezolva eventuale probleme în care ar putea fi implicat administratorul societății comerciale, în perioada mai-august 2013, Popa Virgil a pretins și primit de la acesta sume de bani cuprinse între 50 și 100 de euro.

Pe lângă sumele de bani pretinse Popa ar fi cerut diferite cantități de zahăr, în total zece saci a câte 50 kg fiecare, pe care venea personal și le ridica de la sediul firmelor administratorului.

Administratorul denunțător a precizat că ar fi notat în agendă unele dintre sumele de bani pe care i le-ar fi dat lui Popa Virgil, pentru a justifica cheltuielile firmei.

Despre sumele de bani și cantitățile de zahăr pretinse și primite de inculpatul Popa Virgil, a aflat și o altă persoană, cea care a intermediat inițial contactul dintre administrator și comisarul de gardă financiară, existând chiar situații în care, în lipsa administratorului, inculpatul Popa Virgil îi cerea acestuia sume de bani, pe care acesta din urmă și le recupera, în cele din urmă, de la administrator.

În două situații, Popa Virgil i-ar fi cerut persoanei respective să îi transporte sacii de zahăr la locuința unei persoane din familia comisarului.

Procurorii au propus instanței de judecată să se pronunțe cu privire la confiscarea de la Virgil Popa a echivalentului în lei a o mie de euro și echivalentul a 350 de euro – contravaloarea a zece saci cu zahăr de 50 kg/sac.

Dosarul va fi judecat la Tribunalului Bihor.

În cauză, procurorii au fost sprijiniți de ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat...
FOTO. Cum s-a lăsat pozată Simona Halep de Paște, la câteva ore după ce a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
“Am plâns pentru Vlad Pascu. Este o victimă!”. Elena Merișoreanu a șocat și tulburat România...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Lando Norris a obținut prima victorie din carieră în Formula 1. Pilotul britanic l-a învins...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Codrin Ștefănescu, mărturii șocante. Și-a organizat înmormântarea, pas cu pas
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care forță naturală doboară orice copac?