Prima pagină » Știri externe » Marile puteri au anunțat că vor adopta noi sancțiuni împotriva Rusiei

Marile puteri au anunțat că vor adopta noi sancțiuni împotriva Rusiei

Adrian Popa
Marile puteri au anunțat că vor adopta noi sancțiuni împotriva Rusiei
"Sancțiunile ar putea fi anunțate luni", a precizat el.

„Am convenit să impunem cât mai curând sancțiuni împotriva Rusiei”, anunță G7 într-un comunicat, publicat sâmbătă, la Seul.

Un oficial american a declarat, sub protecția anonimatului, că „fiecare stat va stabili care vor fi sancțiunile impuse. Aceste sancțiuni vor fi coordonate și complementare, însă neapărat identice”.

„Sancțiunile ar putea fi anunțate luni”, a precizat el.

„Luând în considerare necesitatea de a garanta alegeri prezidențiale democratice, pașnice și reușite luna viitoare (la 25 mai), în Ucraina, ne-am angajat să acționăm de urgență pentru a intensifica sancțiunile țintite și măsurile” împotriva Rusiei, adaugă G7 în comunicat.

G7 salută „reținerea” de care au dat dovadă autoritățile de la Kiev în cazul separatiștilor proruși din estul Ucrainei.

„Rusia, din contră, nu a întreprins nicio acțiune concretă pentru a pune în aplicare acordul de la Geneva”, deplâng statele din cadrul G7.

Moscova „nu a susținut în mod public acest acord, nu a condamnat acțiunile separatiștilor care încearcă să destabilizeze Ucraina și nu i-a îndemnat pe activiști să părăsească clădirile administrative ocupate și să lase armele los”, menționează comunicatul.

„Mai mult decât atât, Rusia continuă să tensioneze situația printr-un discurs îngrijorător și manevre militare amenințătoare la frontiera cu Ucraina”, afirmă G7.

„Reiterăm condamnarea nostră fermă față de tentativa ilegală a Rusiei de a anexa Crimeea și Sevastopolul”, subliniază grupul celor șapte state puternic industrializate, adăugând că Moscova „va suporta acum consecințele acțiunilor sale”.

Anterior, liderii G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite) au avertizat în repetate rânduri Rusia că vor adopta sancțiuni, în contextul tensionării situației din Ucraina.

Anna Primac, [email protected]
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum arată o LADA pregătită pentru raliuri? Un astfel de model este scos la vânzare
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Test de cultură generală. În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?