Prima pagină » Știri » ROMÂNIA, sub asediul PLOILOR. O nouă avertizare valabilă pentru toată țara

ROMÂNIA, sub asediul PLOILOR. O nouă avertizare valabilă pentru toată țara

VREMEA. Potrivit unei informări emise de Administrația Națională de Meteorologie, luni va ploua în regiunile sudice și local în centrul și estul țării.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare valabilă pentru luni, între orele 09.00 și 21.00, când va ploua în regiunile sudice și local în centrul și estul țării, vor fi mai ales averse, trecător însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Cantitățile de apă vor depăși 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, îndeosebi în județele Argeș, Dâmbovița și Vâlcea, vor fi posibile cantități de aproximativ 25 de litri pe metru pătrat.

UPDATE 11:50 În stațiunea Harghita-Băi, situată la o altitudine de 1.350 de metri, ploile din cursul nopții s-au transformat, luni dimineață, în ninsori, iar vântul are o viteză de peste 50 de kilometri pe oră, spulberând statul de zăpadă depus în decurs de câteva ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu ne-am așteptat deloc să ningă, ieri (duminică – n.r.) a fost primăvară, iar astăzi (luni – n.r.) ne-am trezit cu iarna la ușă. Uitați-vă la termometru, este minus un grad afară, s-au depus trei-patru centimetri de zăpadă și viscolește. Sper să se termine cu iarna asta odată, că suntem deja în luna mai”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Biro Tibor, administratorul unei pensiuni din stațiunea Harghita-Băi.

UPDATE 11:40 Pe șoseaua Transalpina, în Pasul Urdele, stratul de zăpadă măsoară aproximativ doi metri.

UPDATE 11:20 Temperaturile au scăzut brusc și la Poiana Brașov, Predeal și Păltiniș, unde a început să și ningă. La Păltiniș, stratul de zăpadă este de 4 cm, iar la Poiana Brașov de 6-7 centimetri. Meteorologii afirmă că în anii trecuți s-au mai înregistrat ninsori târzii, în iunie, la Predeal, potrivit Digi 24.

UPDATE 10:50 Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situați de Urgență (ISU) Dâmbovița, mai multe zone din localitățile Moreni, Pucioasa și Malu cu Flori au fost inundate luni în urma precipitațiilor abundente din ultimele ore.

În orașul Moreni, curtea sediului Primăriei a fost inundată, iar la ora transmiterii acestei știri pompierii intervin cu motopompe pentru evacuarea apei.

De asemenea, pompierii au intervenit în cursul dimineții de luni pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie inundată în orașul Pucioasa și din altă gospodărie din localitatea Malu cu Flori.

Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu

Luni de dimineață, la ora 09:00 au ieșit de sub avertizare cod galben de ploi și vijelii județele Mehedinți, Gorj, Caraș-Severin, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Sibiu, Hunedoara, Timiș, Alba și, parțial, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Brașov și Vrancea.

Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu

Duminică, ploaia a creat scene apocaliptice în Capitală. Capitala a fost sub avertizare cod galben de ploi și vijelii, duminică, de la ora 18.30 până la ora 20.20. În cele două ore au fost descărcări electrice, averse în urma cărora s-au acumulat aproximativ 20 de litri pe metru pătrat și intensificări ale vântului, iar în unele zone precipitațiile au fost sub formă de grindină de dimensiuni mici și medii.

Un clip video postat pe YouTube arăta cum supermarketul Carrefour a fost inundat, iar din tavan au țâșnit, peste clienți și angajați, șuvoaie de apă. Fotografiile postate pe internet de utilizatori arătau cum în centrul orașului străzile au fost acoperite cu un strat de gheață, ca în toiul iernii. Mai multe cartiere din București au fost inundate.

Mai multe străzi, pasaje și locuințe din Capitală au fost inundate, iar unele zone au fost acoperite de un strat de aproximativ trei centimetri de grindină.

Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu

Și în țară au fost probleme. Trenurile care circulau pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin și retur au fost afectate în urma inundațiilor, traficul feroviar fiind închis, duminică, între localitățile mehedințene Prunișor și Igiroasa.

Mediafax Foto: Octav Ganea

Totodată, pe autostrada A1 București – Pitești s-au format coloane de mașini din cauza ploii abundente și a grindinii.

Mediafax Foto: Octav Ganea

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, le-a cerut, duminică, prefecților să rămână în stare de alertă și, împreună cu primarii, să se asigure că populația este informată despre pericolul de inundații, să nu presupună că oamenii știu ce se întâmplă de la televizor.

Mediafax Foto: Octav Ganea

„Vă rog să vă asigurați că populația este informată cu privire la pericolul de inundații și măsurile luate de autorități. Oamenii poate s-au uitat sau nu la televizor, deci nu plecăm de la presupunerea că știu ce se întâmplă. Împreună cu primarii, asigurați-vă că oamenii sunt informați, mai ales că situația este în dinamică”, le-a spus prefecților viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în videoconferința care a avut loc la MAI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!