Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin anunță O PRIMĂ RETRAGERE. UPDATE: Americanii nu o văd

Vladimir Putin anunță O PRIMĂ RETRAGERE. UPDATE: Americanii nu o văd

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat miercuri, după o întâlnire cu oficiali OSCE, că Moscova și-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina.

„Ni s-a spus tot timpul că trupele noastre de la frontiera ucraineană îngrijorează: le-am retras, ele nu se mai află astăzi la frontiera ucraineană, dar acolo unde se află își derulează exercițiile obișnuite”, a explicat Putin. Anunțul privind retragerea trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina nu a fost confirmat până la momentul transmiterii acestei știri de partea ucraineană.

UPDATE 20:15 „Statele Unite ar primi favorabil o asemenea măsură, dar, deocamdată, nu există dovezi că a avut loc o retragere a trupelor”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al președintelui Barack Obama, potrivit Mediafax.

De asemenea, într-o schimbare de poziție, liderul rus s-a declarat pentru organizarea alegerilor prezidențiale din Ucraina, programate pentru 25 mai. „Scrutinul prezidențial din Ucraina reprezintă un pas în direcția cea bună. Dar votul nu va decide nimic dacă nu vor fi protejate drepturile tuturor cetățenilor”, a subliniat Putin.

Tot miercuri, Vladimir Putin le-a cerut separatiștilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai privind „declarația de independență” a Donețkului, republică autoproclamată. „Le cerem reprezentanților din sud-estul Ucrainei să amâne referendumul prevăzut pentru 11 mai, pentru a crea condițiile necesare dialogului”, a îndemnat liderul de la Kremlin, în cadrul unei conferințe de presă după întrevederea cu Didier Burkhalter, președintele OSCE.

Foto: Alexey Druzhinin/AFP/Mediafax Foto

Discuțiile dintre Putin și președintele OSCE au permis să se arate că „abordările lor cu privire la modalitatea de rezolvare a crizei sunt în mare parte aceleași”, a asigurat președintele rus, potrivit Mediafax.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!