Prima pagină » Magazin » Daily Mail trebuie să îi plătească „despăgubiri substanțiale” scriitoarei J.K. Rowling

Daily Mail trebuie să îi plătească „despăgubiri substanțiale” scriitoarei J.K. Rowling

Daily Mail trebuie să îi plătească "despăgubiri substanțiale" scriitoarei J.K. Rowling pentru calomnie

În luna ianuarie, J.K. Rowling a dat în judecată pentru calomnie ziarul Daily Mail din cauza unui articol apărut în paginile acestui cotidian în septembrie 2013, în care se sugera că scriitoarea ar fi spus o „poveste lacrimogenă” falsă despre faptul că a fost stigmatizată de persoanele care frecventează biserica în perioada în care autoarea era mamă singură.

Daily Mail a precizat că a acceptat faptul că autoarea nu a făcut niciun fel de declarații false și și-a cerut scuze pentru afirmațiile din articol, adăugând că J.K. Rowling va dona în scopuri caritabile banii primiți în urma acestui proces.

Valoarea „despăgubirilor substanțiale” pe care urmează să le primească J.K. Rowling de la Daily Mail nu a fost făcută publică.

Potrivit documentelor depuse la Curtea Supremă în ianuarie, autoarea seriei „Harry Potter” a afirmat că materialul publicat pe 28 septembrie 2013 în Daily Mail este bazat pe „o imagine falsă” a unui articol pe care ea îl scrisese cu zece zile înainte pe un site caritabil dedicat părinților singuri, intitulat Gingerbread.

Autoarea a afirmat în documentele legale că nu a acuzat persoanele care frecventează biserica de faptul că ar fi „stigmatizat-o” sau că ar fi „luat-o în derâdere cu cruzime”, așa cum se spunea în articolul din Daily Mail. Ea a precizat că s-a referit doar la „o singură ocazie în care s-a întâlnit cu o femeie la biserică, în timp ce lucra acolo”.

Totodată, J.K. Rowling a afirmat în plângerea depusă în justiție că Daily Mail a „indus în eroare” și a fost „incorect” în articolul respectiv, afectându-i imaginea și provocându-i o mare suferință.

„Acceptăm că articolul doamnei Rowling nu a conținut nicio afirmație falsă, ne cerem scuze pentru orice sugestii contrare și am convenit să plătim despăgubiri substanțiale doamnei Rowling, bani pe care îi va dona unei cauze caritabile și cu care va plăti cheltuielile de judecată”, se arată într-un text publicat în pagina a doua a Daily Mail.

J. K. Rowling, care înainte de a-și publica romanele din seria „Harry Potter” era o mamă singură ce trăia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit revistei Forbes. Totodată, J.K. Rowling este considerată una dintre cele mai influente femei britanice.

Seria „Harry Potter” este unul dintre cele mai mari succese editoriale din ultimele două decenii. Romanele din serie s-au vândut în peste 450 de milioane de copii pe plan mondial și au stat la baza realizării a opt filme. Adaptarea cinematografică a seriei a avut un succes la fel de mare, cu încasări de peste 7 miliarde de dolari.

Daily Mail este un tabloid britanic care are un tiraj mediu zilnic de 1,7 milioane de copii. Publicația este deținută de Daily Mail and General Trust.

Recomandarea video

Mediafax
Distrugeri în lanț la instalații eoliene din România. Investitorii cer intervenția autorităților
Digi24
Controversă după ce edilul Robert Negoiță a fost testat antidrog de protestatarul Marian Ceaușescu. Expert: Rate prea mari de eroare
Cancan.ro
Meko și Dorian Popa l-ar fi tocmit pe 'Măcelarul lui Bebino' să-l aranjeze pe Alex Bodi. Au pus preț pe capul musculosului
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit deși au împreună 4 copii. Milionarul ar avea amantă: „Nu au inimă!”
Adevarul
„Sultanul“ Erdogan își pregătește fiul pentru a prelua conducerea Turciei. Scenarii pe culoarele puterii de la Ankara
Mediafax
Misiune istorică. O rachetă europeană a decolat spre spațiu cu 32 de sateliți la bord
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
„Răspunsul NATO va fi devastator”. Rutte spune ce se va întâmpla în cazul unui război cu Rusia
Cancan.ro
Gestul ireal făcut de fosta parteneră a lui Adrian Kreiner din spatele gratiilor. Ce le-a cerut magistraților 😲
Ce se întâmplă doctore
Artista, transformată complet! A slăbit enorm în timp record, iar acum se afișează în ținute incendiare
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Cel mai familist model Dacia (facelift 2026) poate fi comandat în România. În duel direct cu Citroen
Descopera.ro
O navă spațială dispărută de 60 de ani ar fi fost regăsită!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care material prețios nu este atât de rar pe cât crede lumea?