Prima pagină » Știri politice » Replica lui Ponta, după ce Băsescu a spus că premierul l-ar fi rugat mai demult să îi fie naș

Replica lui Ponta, după ce Băsescu a spus că premierul l-ar fi rugat mai demult să îi fie naș

Replica lui Ponta, după ce Băsescu a spus că premierul l-ar fi rugat mai demult să îi fie naș
Premierul Victor Ponta afirmă că nu l-a rugat pe președintele Traian Băsescu să-i fie naș, el adăugând că nu se simte amenințat de declarațiile șefului statului, singura amenințare pentru România fiind "să rămână în continuare în acest tip de societate în care ura și acuzațiile sunt regula".

Victor Ponta a fost întrebat, vineri, la Bistrița, dacă este adevărat că l-a rugat pe președintele Traian Băsescu să-i fie naș, așa cum a afirmat șeful statului, iar premierul a negat, transmite corespondentul Mediafax.

„Bineînțeles că nu este adevărat, dar nu asta e ideea. Ideea este următoarea: azi e Ziua Europei, e și Ziua Independenței, în care vechiul Regat a reușit să-și proclame independența și după aceea, pasul următor a fost unirea cu Transilvania și mâine e și Ziua Regelui. În acest context, cred că toți românii așteaptă, își doresc și merită ceva mai bun decât ce au văzut în ultimele seri, așa încât eu cred că îmi fac datoria. Ieri am reușit să vizitez și să încurajez companii mondiale care creează locuri de muncă în România, creștere economică și bunăstare. Astăzi vreau să vorbim foarte mult despre sănătate pentru că, într-adevăr, nu putem spune că suntem europeni dacă avem spitale ca în Evul Mediu și medici plătiți mult prea puțin și o să fiți extrem de uimiți, dar eu, fiind convins că românii merită mai mult decât au văzut în serile trecute, eu desprea asta o să vorbesc și pentru asta o să-mi consum energia în perioada imediat următoare”, a spus Victor Ponta.

Întrebat despre dosarul Panait despre care a amintit Traian Băsescu, Ponta a răspuns: „Cred că toți românii vor aprecia foarte mult că, în loc să răspund la asemenea lucruri, îmi văd de treabă, de spitale, de școli,de societăți comerciale, de drumuri, de sprijinit construcția de biserici. Eu cred că acestea sunt lucrurile pe care le așteaptă toată lumea de la mine și cu atât mai tare se va vedea discrepanța față de fac alții fără să pronunț nume”, a spus el.

De asemenea, întrebat dacă se simte amenințat de aceste declarații, premierul a răspuns: „Nu, nici vorbă!”.

„Cred că singura amenințare pentru România este să rămână în continuare în acest tip de societate în care ura și acuzațiile sunt regula. Or eu, prin ce am văzut în ultima perioadă, și pe partea de educație, de sănătate, de infrastructură, cred că România are o șansă extraordinară de a se dezvolta și de a redeveni o societate normală inclusiv din punct de vedere medical. Eu am impresia că domnul președinte Băsescu vorbește doar pentru presă. Nu m-a întrebat nimeni din miile de oameni cu care m-am văzut ce a mai zis domnul Băsescu. Eu vreau să vorbesc pentru oameni. Am stat o oră în acest spital și nu m-a întrebat nimeni nimic de domnul președinte”, a mai spus Ponta.

Premierul a participat, vineri, la Bistrița, la inaugurarea Secțiilor de Obstetrică și Neonatologie ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița, reabilitate cu bani de la Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții, proiect în valoare de 2,4 milioane de euro. Cele două secții au fost modernizate în perioada 2007-2014.

Președintele Traian Băsescu declara, joi, că premierul Victor Ponta are un caracter găunos, pentru că și-a lăsat soția însărcinată în 6 luni pentru a se căsători cu fiica unui lider PSD, menționând, pe de altă parte, legat de moartea procurorului Cristian Panait, că este „un dosar închis forțat”.

Președintele spunea, la B1TV, că ceea ce nu și-a imaginat la Victor Ponta a fost „dimensiunea găoșeniei, cât de găunos este”.

Băsescu a relatat, răspunzând unei întrebări, că actualul premierul obișnuia să vină la el „ca un pisicuț”: „Să mă întrebe dacă poate să candideze la Primăria Capitalei, dacă nu mă înșel foarte tare și dacă aș vrea să îi fiu naș. Era un pisicuț (..) Pur și simplu s-a cerut să vorbească cu mine și l-am primit, eram parlamentar de opoziție. Cum și-a lăsat soție însărcinată în șase luni ca să se însoare cu fiica unui prea puternic din PSD la el nu trebuie să ne mire, cum nu trebuie să ne mire și modul în care s-a cam mușamalizat aventura lui și relația lui cu Dumnezeu să îl ierte procurorul Panait”.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!