ANALIZĂ GÂNDUL. Cine stă acasă, în realitate, votează

Publicat: 22/05/2014, 21:20
Actualizat: 10/07/2016, 06:25

De la primele alegeri europarlamentare încoace, respectiv din 1979 și până acum, prezența la vot la nivel european a scăzut constant, deși Uniunea are acum de trei ori mai multe state membre decât la primul vot. La ultimele alegeri, în 2009, participarea la nivel european a fost de 43%, iar în România a fost de numai 27%, cu toate că era prima dată când votam cu restul Europei pentru a fi reprezentați la Bruxelles. Din câte indică sondajele, nici de data aceasta nu va fi o prezență mai mare nici în România, nici în UE. Cu mai puțin de o săptămână înainte de scrutinul din 25 mai, sondajele partidelor sugerează că, în cel mai optimist scenariu, participarea la vot nu va depăși 29%

Sursa: Parlamentul European

Pe o prezență scăzută se mizează în România și în 2014, cu toate că, pe alocuri, scrutinul european organizat simultan cu alegerile parlamentare sau locale parțiale poate mobiliza electoratul. Scenariile partidelor sunt, de altfel, făcute luând în calcul o prezență între 25% și 29%.

Cine câștigă din absenteism? Un răspuns se regăsește înclusiv în exit-poll-ul din 2009. Primul avantajat este competitorul cu cea mai mare și mai fidelă structură de partid, în cazul de față Alianța PSD-UNPR-PC. Al doilea ar fi UDMR. Cu toate că, în condițiile decuplării de PCM, sondajele i-au pus sub semnul întrebării intrarea în PE, Uniunea se bazează pe un electorat stabil care, pe fondul absenteismului, poate atinge mai ușor ținta de 5% din totalul voturilor.

„Neducându-te la vot, votezi”, a subliniat și editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu, discutând la Gândul LIVE despre mesajele care circulă în aceste zile pentru a-i îndemna pe oameni să boicoteze Europarlamentarele. „Așa dau ei o lovitură partidelor politice, să îndemane oamenii să nu meargă la vot, ceea ce este o imensă prostie”, a mai spus CTP. „Un vot pe care nu îl dai e un vot dat cuiva”, a tranșat editorialistul.

Urmăriți de la minutul 15:00 comentariile lui Cristian Tudor Popescu despre „campania” de boicotare a Europarlamentarelor

Totuși, este foarte important să conștientizăm miza acestui scrutin atât pentru noi, cât și pentru Uniunea din care – că suntem mulțumiți, că nu – facem parte. Toate sondajele analizate de gândul în ultimele luni vin cu o previziune extrem de îngrijorătoare: Uniunea Europeană se radicalizează. După ani de politică de austeritate, sudul a luat-o spre extrema stângă (iar rezultatele venite deja din Grecia confirmă acest trend), în timp ce centrul și nordul Uniunii virează către extrema dreapta, adică același eșalon ideologic care a făcut din migranții români țapii ispășitori pentru problemele Europei. De asemenea, pentru prima dată, există cel puțin o promisiune (familiile politice europene încearcă să o vândă drept certitudine, însă informațiile la care a avut acces gândul nu confirmă asta) că și președintele Comisiei va fi ales, pentru prima dată, tot de cetățeanul care merge la vot, din cei trei candidați care reprezintă principalele formațiuni politice europene. Încă de la începutul campaniei, cursa dintre Socialiști și Popularii Europeni este extrem de strânsă și rezultatul poate fi decis chiar și de deznodământul dintr-un singur stat membru în acest moment.

Radicalizarea Europei și președinția Comisiei sunt doar două din motivele externe cu bătaie în România pentru care trebuie să mergeți duminică la vot. Mai departe, gândul vă expune o listă de răspunsuri la întrebarea „De ce să merg la vot?”:

1. Peste 70% din legislația românească este adoptată în Parlamentul European, ceea ce le dă celor 32 de viitori eurodeputați români o putere foarte mare, comparativ cu cea a celor 573 de parlamentari din legislativul național. Matematic, arată un calcul Europuls, impactul relativ al unui deputat european român asupra legislației aplicabile în Romania este de 0,7/751=0.0009; aceasta, în timp ce impactul unui parlamentar român este de 0,3/578=0,0005. Așadar, un vot la europarlamentare este de aproape două ori mai important decât un vot la alegerile parlamentare românești pentru viața de zi cu zi a românilor.

2 Una dintre cele mai populare discuții de acum de la Bruxelles este cea despre deficitul de democrație al Uniunii. În condițiile în care Parlamentul este singura instituție aleasă în mod direct de cetățenii Uniunii pentru a-i reprezenta, iar prezența la aceste alegeri este mereu mai mică, existând temeri că va scădea sub 30% (medie europeană), legitimitatea celor care conduc Uniunea poate fi pusă sub semnul întrebării. Cu alte cuvinte, se pune problema situației în care o treime din electorat alege reprezentanții pentru 500 de milioane de oameni.

3. O prezență mai mare la vot le dă mai multă influență celor pe care îi trimitem la Bruxelles – nu este același lucru să spui că reprezinți 20% din populația țării tale sau că reprezinți 50%.

4. De asemenea, o prezență mai mare la vot a românilor va arăta tocmai dorința lor de integrare în UE, în contrapondere cu euroscepticii, care au tot mai multă putere în UE. Spre exemplu, în Marea Britanie, pe primul loc în sondaje sunt euroscepticii din UK Independence Party (UKIP), cei care s-au afirmat electorat tocmai prin campania anti-români.

5. Cum România nu poate spune că a fost voce decidentă în alegerea președintelui Comisiei Europene, în 2009, aceasta este prima dată când românii vor vota implicit pentru președinția CE. Deși Consiliul European nu va renunța atât de ușor la puterea sa de a numi președintele CE, liderii politici din Parlament dau asigurări în continuare că șeful executivului UE va fi ales în funcție de rezultatul alegerilor europarlamentare. Mai exact, candidatul grupului politic care va fi pe primul loc la alegeri va fi președintele Comisiei, un personaj politic foarte important pentru noi, echivalentul unui prim-ministru european.

6. În același timp, este foarte important ca românii să meargă la vot, dacă vor să arate că au un cuvânt de spus în UE și își iau în serios statutul de membru.

7. Gradul de participare la alegeri arată și cât de angajați suntem față de acest proiect care a trecut prin niște ani grei în contextul crizei economice, al ascensiunii naționaliștilor și, mai nou, al crizei din Ucraina. Integrarea noastră europeană nu s-a încheiat în 2007, iar dezbaterea privind libera circulație a muncitorilor și studenților români în UE a demonstrat acest lucru.

8. Dacă nu sunteți satisfăcuți de oferta electorală românească, există și alte variante decât boicotul: una dintre ele ar fi să vă implicați în susținerea propunerii unui eurodeputat britanic de a avea liste transnaționale de candidați. Astfel, nu vom mai avea liste de candidați impuși de partidele românești la alegerile europarlamentare, ci vom vota candidați din toate țările, în funcție de preferințele noastre. O altă opțiune ar fi să vă implicați în schimbarea sistemului actual de vot, în cazul în care, spre exemplu, vă doriți mai mulți candidați independenți (care să și aibă șanse de a ajunge în Parlamentul European) sau vreți liste semi-deschise, în care ordinea candidaților să nu mai fie decisă de partide, ci de votul vostru.

Ultimele sondaje aduc vești bune pentru PPE

După ce, în prima parte a campaniei, socialiștii au fost pe primul loc în sondajele la nivel european, Popularii au revenit în ultimele săptămâni și sunt acum în fruntea clasamentului, deși la distanță mică de rivalii roșii.

Și cei de la ALDE, liberalii europeni, au revenit pe a treia poziție în sondaje, trimițând stânga radicală pe locul al patrulea, cu 53 de fotolii de eurodeputat prognozate.

De interes pentru România este că partidul lui Nigel Farage, UK Independence Party (UKIP), conduce în sondaje, cu 30%, față de 26%, cât au laburiștii englezi.

Sursa: PollWatch.eu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...