Prima pagină » Economic » Averile mari, la control: 2.000 de români vor fi verificați de Fisc

Averile mari, la control: 2.000 de români vor fi verificați de Fisc

Averile mari, la control: 2.000 de români vor fi verificați de Fisc
Fiscul va extinde la nivel național controlul persoanelor fizice cu averi/venituri mari, urmând ca în fiecare județ să fie făcută, în intervalul 1 iulie-30 septembrie, o listă cu câte 50 persoane, totalul celor verificați dacă și-au declarat corect veniturile urmând să se ridice la 2.000 de persoane

Listele vor fi redactate de către compartimentele de verificare fiscală a persoanelor fizice din cadrul administrațiilor județene, au declarat agenției Mediafax surse oficiale.

„În intervalul 1 iulie-30 septembrie, vor fi elaborate eșantioanele care vor intra în programul de îmbunătățire a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari. Compartimentele de verificări fiscale din cele 40 de județe vor trebui să formeze eșantioane de câte 50 de persoane fizice, urmând ca, de la 1 octombrie, să demareze verificările pe baza informațiilor deținute sau obținute de Fisc cu privire la averile deținute și cuantumul impozitelor plătite”, au arătat sursele.

Acțiunea care va începe în luna iulie nu va viza și municipiul București, pentru care au fost deja inițiate anterior astfel de verificări, ci reprezintă o extindere la nivel teritorial a controlului.

Practic, această extindere a controlului este inițiată după finalizarea verificărilor efectuate de Direcția de Verificări Fiscale de la centru, pe un prim eșantion de 30 de persoane, selectat dintr-un grup lărgit de 300 de contribuabili‎ persoane fizice care au intrat în Programul de îmbunătățire a conformării fiscale.

Potrivit surselor citate, în urma acestor verificări, Fiscul a identificat, într-o primă fază, 10 persoane din cele 30 care nu și-au îndeplinit obligațiile și care vor fi supuse investigațiilor suplimentare.

„Acum pe baza rezultatelor obținute la centru și a consolidării procedurilor de verificare, conducerea Fiscului a decis extinderea programului la nivelul întregii țări”, au explicat sursele.

În ultima scrisoare de intenție convenită cu Fondul Monetar Internațional, prezentată în primăvară de MEDIAFAX, Guvernul a inclus un paragraf în care afirmă că este hotărât să accelereze „progresele înregistrate în cadrul inițiativei noastre privind Persoanele Fizice cu Averi Mari”, arătând că Direcția de Verificări Fiscale (DVF) va continua etapa inițială a primei aplicări a tehnicilor de control bazate pe metodele indirecte.
„DVF va demara etapa a doua prin inițierea verificărilor persoanelor fizice, conform grupelor inițial stabilite pe baza cerințelor privind veniturile a căror sursă nu este cunoscută, desemnate în Codul Fiscal, în termen de 60 zile de la stabilirea acestora. Vom continua să îmbunătățim tehnicile noastre de control prin utilizarea metodelor indirecte de demonstrare a veniturilor, prin extinderea definiției veniturilor a căror sursă nu se cunoaște și prin clarificarea caracterului impozabil al plăților de dividende, care sunt în prezent frecvent mascate ca rambursări neimpozabile de împrumuturi acordate companiilor”, se arată în document.

Normele în domeniu stabilesc că Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, selecția urmând să fie efectuată de pe o listă a persoanelor care depășesc „riscul minim” acceptat de administrația fiscală.

Acțiunile de control sunt inițiate în baza deciziei din decembrie 2010 a Guvernului, conform căreia persoanele fizice ale căror venituri reale depășesc cu cel puțin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferența dintre cele două valori.

La momentul deciziei Guvernului de verificare a marilor averi, președintele din acea perioadă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, declara că acțiunile de control vor fi declanșate pentru 200-300 de persoane, în principal patroni foarte bogați care în ultimii ani au omis deliberat să înregistreze veniturile pe firmă, sustrăgându-se de la plata impozitelor.

Pentru stabilirea bazei impozabile, organele fiscale folosesc metode indirecte, respectiv cea a sursei și cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie și a patrimoniului.

Metoda sursei și cheltuirii fondului constă în compararea cheltuielilor efectuate de o persoană fizică cu veniturile declarate în perioada verificată și se bazează pe principiul că orice cheltuială în exces față de valoarea declarată a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.
Metoda fluxurilor de trezorerie constă în analiza intrărilor și ieșirilor de sume în conturile bancare, precum și a intrărilor și ieșirilor de sume în numerar, pentru a stabili mișcările de disponibilități bănești și asocierea acestor mișcări cu sursele de venit și utilizarea acestora.

Metoda patrimoniului permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoană fizică verificată, analizând creșterea, respectiv descreșterea patrimoniului net al acesteia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EFECTUL austerității oarbe – România începe SĂ PIARDĂ viteză de convergență economică
Digi24
Ce va face PNL la propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Răspunsul lui Ilie Bolojan
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
VESTE BUNĂ! Elevii care întârzie la BAC la Matematică sau Istorie din cauza furtunilor pot susține examenul la ora 13:00
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
„Opțiunea Ceaușescu” și trădarea Chinei: Care sunt marile amenințări la adresa lui Putin și ce semne prevestesc sfârșitul regimului său
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum a reușit un român să primească amendă de 1,8 milioane de euro în Belgia?