Prima pagină » Știri » Ce a decis Poliția în cazul bărbatului care l-a scuipat pe Traian Băsescu

Ce a decis Poliția în cazul bărbatului care l-a scuipat pe Traian Băsescu

Ce a decis Poliția în cazul bărbatului care l-a scuipat pe Traian Băsescu
Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu va fi pus în libertate

Surse din Poliție spun că procurorii au decis ca bărbatul să nu mai fie dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă.

În aceste condiții, bărbatul va fi pus în libertate duminică seară, după expirarea ordonanței de reținere valabilă 24 de ore, urmând să fie cercetat în continuare pentru ultraj și loviri și alte violențe.

Bărbatul, Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, care este șomer și este din Constanța, l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe nava școală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanța.

Șeful statului a fost scuipat în față, de la o distanță foarte mică.

După incident, bărbatul a fost imobilizat de către ofițerii SPP, în timp ce șeful statului s-a șters cu mâna pe față, apoi a continuat să stea de vorbă cu câțiva oameni din mulțimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanța.

După ce a stat de vorbă cu oamenii preț de aproximativ două minute, președintele s-a urcat în mașină și a plecat din port.

După ce a fost imobilizat de ofițerii SPP, bărbatul care l-a scuipat pe președinte a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceștia l-au dus apoi la sediul Poliției Județene Constanța. El a fost audiat de polițiști și procurori timp de aproximativ două ore, apoi a fost dus la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Constanța, pentru o evaluare psihologică. După ce a fost evaluat de medici, Adrian Zglobiu a mers din nou la audieri, la Parchetul Tribunalului Constanța.

Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susținut în fața anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe președinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

De asemenea, la ieșirea de la Parchet, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliștilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, „cântate pentru Băsescu”.

„După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, a spus constănțeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: „Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân”.

La finalul audierilor, procurorii au emis ordonanță de reținere pe numele bărbatului.

Președintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă, în Portul Constanța, la ceremonia de întoarcere a navei școală „Mircea” din voiajul anual de instrucție. Șeful statului a înmânat echipajului navei școală „Mircea” Ordinul „Virtutea Maritimă” – în grad de Ofițer, cu însemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul vasului, iar după ceremonie a făcut o vizită la bordul navei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!