Prima pagină » Știri » Primăria București ar putea da peste 5,39 milioane de euro pentru modernizarea podului Mihai Bravu

Primăria București ar putea da peste 5,39 milioane de euro pentru modernizarea podului Mihai Bravu

Primăria București ar putea da peste 5,39 milioane de euro pentru modernizarea podului Mihai Bravu
Primăria Capitalei are un proiect de consolidare și modernizare a podului Mihai Bravu peste râul Dâmbovița, aflat la intersecția dintre Splaiul Unirii și Șoseaua Mihai Bravu, în valoare de peste 5,39 milioane de euro, ce va fi supus, vineri, dezbaterii consilierilor generali.

Conform proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliul General al Municipiului București (CGMB), valoarea totală a investiției este de 24.102.450 de lei (aproximativ 5,39 milioane de euro), durata de realizare a lucrărilor fiind de 12 luni de la data semnării contractului.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre, podul Mihai Bravu este amplasat peste râul Dâmbovița la intersecția dintre Splaiul Unirii și Șoseaua Mihai Bravu, în zona adiacentă Căii Văcărești.

„Podul existent este o lucrare construită în anul 1987, având 26 de ani de exploatare, care asigură în prezent circulația tramvaiului, circulația rutieră și două trotuare pietonale”, se arată în document.

Asupra podului nu au fost executate reparații majore, ci doar interevenții cu ocazia modernizării liniei de tramvai.

De asemenea, tot în raportul de specialitate al proiectului, se precizează că modificarea condițiilor de trafic impune, pentru respectarea normelor privind siguranța rutieră în intersecții, introducerea unor benzi suplimentare de circulație rutieră pe pod care vor fi realizate prin supralărgirea podului și dezafectarea circulației pietonale de pe pod care va fi redirecționată pe două pasarele independente. Pe pasarele sunt prevăzute și zone destinate circulației bicicliștilor.

Astfel, podul reabilitat va avea o lungime de 28,33 de metri, o lățime de 36,60 de metri, acesta urmând să aibă două pasarele metalice pentru pietoni și bicicliști.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni