Prima pagină » Magazin » TVR își va modifica grilele pe perioada verii pentru a difuza Cupa Mondială

TVR își va modifica grilele pe perioada verii pentru a difuza Cupa Mondială

TVR își va modifica grilele pe perioada verii pentru a difuza Cupa Mondială
Televiziunea Română a informat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) că va opera modificări în grilele sale pe perioada verii, atât pentru reducerea costurilor, cât și pentru a difuza competițiile din cadrul Cupei Mondiale FIFA Brazilia 2014.

Contactată luni de MEDIAFAX, Laura Georgescu, președintele CNA, a declarat că TVR a transmis Consiliului mai multe anunțuri.

„Sunt anunțuri, nu modificări de grilă. Anunțurile astea nu modifică structura de procente (a programelor TVR, care a fost aprobată de CNA, n.r.). Ne anunță că în perioada 2 iunie – 13 iulie trebuie să schimbe structura de program, pentru că le intră campionatul”, a spus Laura Georgescu.

Cupa Mondială FIFA Brazilia 2014 va fi transmisă în exclusivitate de Televiziunea Română începând cu 12 iunie.

Totodată, Laura Georgescu a precizat că, într-un alt anunț transmis CNA, TVR informează Consiliul că, „dată fiind criza financiară și necesitatea reducerii costurilor”, „Matinalul” cu o durată de trei ore va avea o durată de o oră, în celelalte două ore urmând să fie difuzate emisiuni în reluare. De asemenea, TVR a informat CNA că duminica, de la 13.00, pe TVR 1, va fi difuzat „Tezaur Folcloric”, iar de la ora 15.00 – emisiunea „Dincolo de hartă”.

Modificările anunțate de TVR la CNA figurează și în programul TVR 1, conform site-ului televiziunii publice. De exemplu, pentru duminică, 8 iunie, programul TVR 1 cuprinde de la ora 13.00 – emisiunea „Tezaur folcloric”, de la ora 14.00 – „Telejurnal”, de la 14:30 – emisiunea „Politică și delicatețuri”, cu Mircea Dinescu, și de la 15.00 – emisiunea „Dincolo de hartă” (redifuzare), producător Răzvan Butaru.

Laura Georgescu a spus că TVR a mai informat CNA că săptămâna viitoare va prezenta Consiliului și noile grile de vară pentru toate canalele, în conformitate cu legislația audiovizualului.

Pe de altă parte, contactat luni de agenția MEDIAFAX, Mircea Dinescu – care realizează la Televiziunea Română două emisiuni: „Politică și delicatețuri” (la TVR 1) și „De la Dinescu… citire!” (la TVR 2) – a declarat că are contract pentru a realiza cele două programe pentru tot anul, cu excepția verii.

„Eu am contract pentru tot anul, cu excepția lunilor iulie și august. În septembrie îmi reiau emisiunile. Contractul vizează ambele emisiuni. Dar în timpul verii o să lucrez la un serial despre Televiziunea Română și Revoluția Română, un serial mai de-adevăratele așa, că s-au făcut numai povești de adormit copiii”, a spus Mircea Dinescu. El a precizat că acest serial ar urma să fie difuzat la TVR la sfârșitul anului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Download our new free desktop app
Digi24
Un bărbat a stabilit un nou record în sistemul de reciclare după ce a introdus 8.000 de sticle în opt ore
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”
Mediafax
Download our new free desktop app
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Lukașenko se declară „îngrozit” de ideea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce l-a rugat pe omul lui Putin de la Chișinău
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții Storianei, angajata salonului de înfrumusețare din Timișoara care a murit subit. Colegii săi sunt îndurerați
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale