Prima pagină » Magazin » Andreea Esca, în turneu de promovare a cărții „Ce-am făcut când am tăcut”, la Brașov, Sibiu și Cluj

Andreea Esca, în turneu de promovare a cărții „Ce-am făcut când am tăcut”, la Brașov, Sibiu și Cluj

Vedeta TV Andreea Esca, autoarea volumului "Ce-am făcut când am tăcut", apărut recent la editura Humanitas, va susține un turneu de promovare a cărții, iar primele orașe în care aceasta se va întâlni cu fanii sunt Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, sâmbătă, de la ora 11.00, Andreea Esca se va întâlni cu cititorii din Brașov, la Librăria Humanitas, iar, de la ora 17.00, vedeta va fi prezentă la Librăria Humanitas din Sibiu.

Turneul de promovare a volumului „Ce-am făcut când am tăcut” continuă duminică, Andreea Esca urmând să se întâlnească cu cititorii din Cluj-Napoca, de la ora 14.00, la Librăria Humanitas.

Volumul „Ce-am făcut când am tăcut” a apărut la editura Humanitas și a fost lansat la Salonul Internațional de Carte Bookfest din București, desfășurat în perioada 28 mai – 1 iunie, la Romexpo.

La evenimentul de lansare a volumului, Andreea Esca a declarat că această carte a fost scrisă pentru a fi lansată în mai, deoarece în această lună s-au împlinit 10 ani de când a fost înființată revista The One, în care au apărut foarte multe dintre textele reunite în volumul „Ce-am făcut când am tăcut”.

„Îmi plac poveștile adunate sub același «acoperiș»… ca să le citesc pe nerăsuflate. Așa că am ales pentru această carte mult din ceea ce am scris în revista The One, dar și alte întâmplări despre care n-am avut vreme să vă povestesc. Și eu am descoperit, de exemplu, ce scria Tudor Chirilă pe blogul său cumpărându-i cartea în care adunase toate postările, pentru că nu am răbdare să urmăresc constant un blog, dar citesc cărți. Așa că m-am gândit că vreau să le spun poveștile mele și celor care nu citesc revista număr de număr sau acelora care nu sunt pasionați de reviste glossy”, a declarat Andreea Esca despre volumul „Ce-am făcut când am tăcut”.

Scriitorul Radu Paraschivescu consideră că volumul „Ce-am făcut când am tăcut” reprezintă „un autoportret din cuvinte” al Andreei Esca.

„«Ce-am făcut când am tăcut» e un portret atipic, și asta nu doar fiindcă frazele țin loc de culori. E atipic și fiindcă Andreea Esca nu-și falsifică amintirile și viața. E sinceră, cordială, sensibilă. Preferă să fie autentică în loc să-și dea cu fard pe viață. Își păstrează anumite candori și nu se sustrage nostalgiilor. Scrie neîmpovărată de propriul brand, ci înveselită de gândul că le poate spune și altora povești despre copilărie, adolescență și prima iubire”, susține Radu Paraschivescu.

La rândul său, Cristian Tudor Popescu a declarat: „Andreea Esca este știrea României. Sunt generații care au crescut cu ea în minte, pe ecranul Pro TV. Însă o jurnalistă de știri profesionistă nu le vorbește oamenilor cu chiar cuvintele ei. Oricât ar fi de atașantă, trebuie să rămână și impersonală, să nu lase să se vadă prea mult dincolo de chip și voce. În cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia să ne spună cuvintele ei. Să ne transmită știri despre ea și despre oameni, altfel decât la televizor. Andreea pășește dincoace de ecran, printre noi”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cu cât crește UE bugetul pentru cercetare și inovare și unde se duc banii?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!