Prima pagină » Știri » Adrian Sârbu: „Victor Ponta nu este nici primul și nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei”

Adrian Sârbu: „Victor Ponta nu este nici primul și nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei”

Adrian Sârbu: „Victor Ponta nu este nici primul și nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei
Adrian Sârbu precizează că s-a întâlnit de mai multe ori cu Victor Ponta, dar că afirmația premierului din interviul de la România TV în legătură cu o discuție pe care au avut-o este "pură fantezie".

Premierul Victor Ponta a afirmat, luni seara, într-un interviu difuzat de postul de televiziune România TV din biroul său de la Palatul Victoria, că are „o mică neînțelegere deja de lungă durată” cu Adrian Sârbu, pornind de la o discuție avută cu acesta. „Dânsul mi-a zis că el i-a făcut pe toți președinți și dacă vreau să mă facă și pe mine. Și i-am spus că nu, mulțumesc, aș prefera să-și plătească taxele. Și de atunci suntem în relații foarte reci”, a spus Ponta.

„M-am întâlnit de multe ori cu domnul Ponta, și nu la cererea mea. Afirmația făcută în interviul servit de România TV este o pură fantezie personală. Cariera politică a domniei sale nu a fost și nu este obiectul activităților mele. Nu am neînțelegeri și nimic de tranzacționat cu Victor Ponta și nici cu camarila sa, deranjați până la obsesie de existența Gândul și Mediafax. Victor Ponta nu este nici primul și nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei”, afirmă Adrian Sârbu.

Declarația lui Ponta a survenit în contextul unei discuții cu ziaristul Victor Ciutacu, care l-a întrebat pe premier dacă a renunțat la biroul de la MApN, pus la dispoziție după ce în ziarul Gândul au apărut stenogramele unor înregistrări făcute de DNA în cazul Duicu. Ponta a răspuns că nu a renunțat la biroul de la MapN, dar că prin acest birou a vrut să contracareze o anumită campanie de media. „Asta e zona în care cei de la ziarul Gândul au spus chestia asta, pentru că eu am o mică neînțelegere deja de lungă durată cu domnul Adrian Sârbu”, a afirmat Ponta, arătând biroul său de la Palatul Victoria.

Gândul a relatat, citând referatul procurorilor DNA, că șeful Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, arestat pentru corupție, făcea trafic de influență în anticamera cabinetului lui Victor Ponta din Palatul Victoria. Anchetatorii au susținut că, în data de 13 iunie 2013, Duicu s-a aflat în Palatul Victoria, unde și-a traficat influența pentru șeful Poliției județene Mehedinți, Constantin Ponea, pentru ca acesta să fie numit într-o funcție de conducere la Ministerul de Interne. Procurorii anticorupție susțin că Duicu l-a informat pe Ponea chiar de la cabinetul premierului că la discuțiile de la Palatul Victoria se afla și ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, iar șeful Poliției a fost și el convocat.

Adrian Sârbu deține controlul Mediafax Group, care este publisherul Gândul și al mai multor branduri media, cum ar fi Mediafax și Ziarul Financiar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli