Prima pagină » Știri externe » O nouă țară a primit statutul de candidată la aderare în UE

O nouă țară a primit statutul de candidată la aderare în UE

O nouă țară a primit statutul de candidată la aderare în UE
Statele membre UE au decis, marți, să acorde Albaniei statutul de țară candidată la aderare, dar negocierile se anunță de durată și vor necesita importante reforme în domeniul justiției, a anunțat Comisia Europeană, relatează AFP.

Decizia a fost luată la reuniunea miniștrilor europeni de Externe de la Luxemburg, în urma recomandării în acest sens din partea Comisiei Europene.

Decizia urmează să fie aprobată de șefii de stat și de guvern din cele 28 de state membre UE la summitul programat pentru joi și vineri la Bruxelles.

Statutul de țară candidată la aderare deschide calea unui proces de negocieri „care se anunță de durată”.

Comisia Europeană a recomandat ca Albaniei să-i fie acordat statutul de țară candidată la UE pentru a încuraja progresul înregistrat de micul stat balcanic în lupta împotriva corupției și a crimei organizate, precum și în asigurarea statului de drept.

„Procesul va continua și este prevăzut un mecanism de monitorizare”, potrivit unor surse europene.

După ce numărul statelor membre UE a crescut de la 15 la 28 în zece ani, procesul de extindere a înregistrat o încetinire. Negocierile de aderare cu Serbia au fost lansate în ianuarie, dar perspectivele sunt mult mai nesigure pentru celelalte țări care aspiră la aderare, printre care Muntenegru, Macedonia, Kosovo și Bosnia Herțegovina.

Turcia a obținut statutul de țară candidată la aderare în decembrie 1999, iar negocierile au început în 2004.

La summitul de joi și vineri, liderii UE urmează, de asemenea, finalizeze semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina, după ce o primă parte a fost parafată la sfârșitul lunii martie, și să semneze acordurile cu Republica Moldova și Georgia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!