Prima pagină » Auto » Cum arată Mercedes-Benz Pullman, sedan-ul de 1 milion de euro

Cum arată Mercedes-Benz Pullman, sedan-ul de 1 milion de euro

Mercedes-Benz va lansa anul viitor modelul Pullman clasa S, care, la un preț de circa 1 milion de dolari, va deveni cel mai scump sedan din lume, devansând Rolls-Royce, relatează Bloomberg.

Automobilul, cu caroserie blindată, va fi urmașul unor modele Mercedes deținute de celebrități precum Coco Chanel și fostul lider din Filipine Ferdinand Marcos.

Cele patru scaune din spate, poziționate câte două față în față, vor fi separate de șofer printr-un geam care să asigure discreția, potrivit unei persoane apropiate situației.

Pullman va fi ultimul dintr-o gamă de lux extinsă la șase modele, număr dublu față de variantele predecente.

Planul Mercedes de extindere a gamei de lux include și un model coupe sport, care va intra la vânzare la toamnă.

Prin dezvoltarea pe segmentul de lux, grupul Daimler, care include divizia Mercedez-Benz, concurează cu BMW și Audi, divizie a Volkswagen, pentru poziția de lider mondial.

„Cu noul model clasa S, încearcă să evoce faimosul 600 Pullman, care a fost folosit de la dictatori și până la John Lennon. Vor să arate că Mercedes încă se pretează pentru elita absolută, lux și opulență. O astfel de mașină are o valoare simbolică”, a declarat Tim Urquhart, analist la compania de consultanță IHS în Londra.

Directorul general al Mercedes, Dieter Zetsche, mizează pe automobilele clasa S pentru îndeplinirea obiectivului de a depăși BMW și Audi, în funcție de profit și livrări, până la sfârșitul deceniului.

„Avem ambiția să construim cea mai bună mașină din lume. Este extraordinar când îți dai seama că atingi un nivel la care concurența nu poate ajunge”, a declarat Zetsche în Toscana, unde Mercedes prezintă presei modelul coupe clasa S.

Automobilul coupe clasa S, de 126.000 de euro, care va concura cu modele precum Bentley Continental GT, va fi lansat pe piața americană în luna octombrie. Modelul va fi prevăzut, opțional, cu spoturi interioare cu cristale Swarovski.

Mercedes intenționează să lanseze o ediție Maybach extralungă, pentru pasageri, a clasei S în noiembrie, la salonurile auto de la Los Angeles și Guangzhou, China. Automobilul va reînvia brandul ultra-luxos al Mercedes, care a fost scos din producție în 2012, din cauza concurenței puternice a Rolls-Royce (BMW) și Bentley (VW).

Potrivit estimărilor IHS Automotive, vânzările de automobile clasa S vor crește în acest an cu 63%, la 98.600 de unități, peste livrările cumulate, de 88.100 de unități, anticipate pentru BMW serie 7 și Audi A8.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!