Prima pagină » Știri externe » Cine este Jean-Claude Juncker, noul președinte al Comsiei Europene. „El știe totul și pe toată lumea”

Cine este Jean-Claude Juncker, noul președinte al Comsiei Europene. „El știe totul și pe toată lumea”

Cine este Jean-Claude Juncker, noul președinte al Comsiei Europene. „El știe totul și pe toată lumea
"El știe totul și pe toată lumea", subliniază fostul ministru francez Pierre Moscovici.

„El știe totul și pe toată lumea”, subliniază fostul ministru francez Pierre Moscovici.

Premier al Luxemburgului timp de aproape 19 ani (1995-2013), Juncker este unul dintre cei mai influenți lideri europeni încă din perioada lui François Mitterrand și a lui Helmut Kohl.

El a simțit pe propria piele profunda transformare a Uniunii Europene (UE), eșecul Tratatului Constituțional în 2005, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona patru ani mai târziu, apoi criza datoriilor și salvarea euro, o sarcină căreia i s-a consacrat cu ardoare timp de opt ani.

Născut la 9 decembrie 1954, într-unul din cele șase state fondatoare ale Uniunii Europene, el a dat dovadă de talent în arta negocierii și găsirii de compromisuri.

„El are o experiență bogată, cu avantaje și inconveniente. El poate face sinteza între o dreaptă socială și stânga social-democrată”, afirmă Moscovici.

European convins, el s-a considerat mereu la intersecția drumurilor franco-germane. „Când vreau să vorbesc în franceză, gândesc în germană, când vreau să vorbesc în germană, gândesc în franceză, iar, în final, sunt de neînțeles în toate limbile”, a spus el într-o zi.

Revenit pe scena europeană primăvara, după renunțarea la funcția de premier al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker a apărut la începutul campaniei drept un candidat implicit, mai interesat de președinția Consiliului, pe care nu a obținut-o în 2009, decât de cea a Comisiei Europene.

În opinia unor analiști, anume modul său de a vorbi deschis l-a costat probabil postul de președinte al Consiliului European, în urmă cu cinci ani. Juncker însă pusese această înfrângere pe seama opoziției președintelui francez de atunci, Nicolas Sarkozy, care nu-l plăcea, și a cancelarului german Angela Merkel.

Fostul liderul al Luxemburgului nu a ezitat niciodată să ridice tonul la adresa capitalelor, mai ales pentru a refuza un eventual dictat franco-german. El „are două defecte catastrofale: are o opinie și o exprimă”, a spus un oficial european într-o zi.

Juncker, care va împlini 60 de ani la sfârșitul anului, a încercat în timpul campaniei să inspire entuziasm în discursurile sale tradiționale.

Menirea sa a fost întotdeauna promovarea construcției europene, cu o viziune federalistă, fapt ce i-a adus în 2006 prestigiosul Premiu Carol cel Mare pentru merite în unificarea europeană.

Cu toate acestea, a reușit să îmbine idealismul cu un simț profund al realității. „Pentru mine, Europa este un amestec de acțiuni concrete de efectuat și convingeri puternice, chiar aproape arzătoare”, mărturisea Juncker în 2013. Acum, după aproape un an, el are șansa să facă mai multe pentru Uniunea Europeană, fiind desemnat în funcția de președinte al Comisiei Europene (CE).

Vineri, acest fost premier luxemburghez și fost președinte al Eurogrupului s-a declarat „mândru și onorat că a primit susținerea Consiliului European”, în pofida nemulțumirii unor lideri, precum premierul britanic David Cameron, care consideră că Juncker este „persoana greșită” pentru funcția de președinte al CE.

Anna Primac, [email protected]
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
„Mi se oferea cocaină când aveam 11 ani”. Mărturia șocantă a unei actrițe care a cunoscut celebritatea de mică
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!