Prima pagină » Economic » Arhiepiscopia Clujului, investitor la Bursă: „Am vândut acțiuni ale Fondului Proprietatea și am cumpărat la Electrica”

Arhiepiscopia Clujului, investitor la Bursă: „Am vândut acțiuni ale Fondului Proprietatea și am cumpărat la Electrica”

Arhiepiscopia Clujului, investitor la Bursă:
Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acțiuni la SC Electrica după ce a vândut o parte din titlurile pe care le deținea la Fondul Proprietatea primite ca despăgubire pentru clădirile și terenurile preluate abuziv

Consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Sorin Câlea, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că numărul de acțiuni cumpărate la Electrica și suma aferentă sunt „confidențiale”.

„În condițiile în care a avut loc listarea acțiunilor SC Electrica, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a decis, în 23 iunie, ca o parte din acțiunile pe care le deținea la Fondul Proprietatea, acțiuni primite în cadrul procesului de despăgubire pentru clădirile și terenurile preluate în mod abuziv, să fie transferate în acțiuni la Electrica. Am vândut acțiuni ale Fondului Proprietatea și am cumpărat acțiuni Electrica. Considerăm că este o companie viabilă, care probabil va aduce un randament mai mare decât ceea ce aduc în prezent acțiunile Fondului Proprietatea. Arhiepiscopia Clujului a apelat la o societate de brokeraj care a efectuat operațiunile pe bursă. Numărul de acțiuni cumpărate și suma sunt confidențiale”, a spus Câlea.

Potrivit acestuia, o parte din acțiunile deținute la Fondul Proprietatea au rămas în portofoliul Arhiepiscopiei.

El a adăugat că scopul pentru care s-a optat pentru acțiuni Electrica este, pe de-o parte, împărțirea riscului în mai multe locuri și, pe de altă parte, pentru susținerea unor proiecte sociale ale Arhiepiscopiei Clujului.
„Dacă într-un an se înregistrează o pierdere, noi să nu înregistrăm o pierdere foarte mare. Sperăm, de asemenea, să avem o rată de randament mai ridicată pentru a ne putea susține proiectele sociale începute în cadrul Arhiepiscopiei. Aceste proiecte se referă la Centrul Misionar de pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, continuarea lucrărilor la campusul studențesc, unde avem în plan două cămine, construirea a trei centre de tineret – unul la Sângeorz Băi, unul la Săcuieu și altul la Câmpenești, un cămin pentru vârstnici la Baciu”, a afirmat consilierul economic al Arhiepiscopiei Clujului.

Acțiunile Electrica sunt tranzacționate începând de vineri la Bursa de Valori București și erau cotate la ora 16:30, la 11,23 lei, în urcare ușoară față de prețul final din oferta publică de listare, de 11 lei.

Electrica a atras 1,95 miliarde lei (444 milioane euro) prin oferta publică inițială derulată în perioada 16-25 iunie, cea mai mare astfel de operațiune realizată vreodată pe piața românească.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?