Prima pagină » Magazin » Bucureștenii au „atins” stelele cu Thirty Seconds To Mars, într-un show cu un scenariu de Oscar

Bucureștenii au „atins” stelele cu Thirty Seconds To Mars, într-un show cu un scenariu de Oscar

Bucureștenii au
Bucureștenii au "atins" stelele cu formația Thirty Seconds To Mars, sâmbătă seară, la concertul de la Romexpo, într-un show cu un scenariu de Oscar, care a cuprins explozii de lumini, confetti și energie, publicul recompensându-i pe membrii trupei cu aplauze puternice și melodii cântate la unison.

Pentru prima oară în România, Thirty Seconds to Mars și-a răsplătit fanii, veniți cu miile, sâmbătă seară, la Romexpo, cu un concert incendiar, plin de lumini și energie. Astfel, după aproape două ore în care solistul Jared Leto, toboșarul Shannon Leto și chitaristul Tomo Miličević au cântat piesele care i-au făcut cunoscuți, publicul nu a avut parte doar de un spectacol, ci de o adevărată experiență.

Imediat după ce formația Bad Things și-a încheiat reprezentația din deschiderea concertului de la Romexpo, iar pe scenă se aduceau instrumentele celor de la Thirty Seconds To Mars, fanii deveniseră deja nerăbdători să-i vadă pe americani. I-au strigat, aplaudat și așteptat cu mai multe pancarte pe care scria „We will never forget/ Nu vom uita niciodată”, unul din versurile melodiei „Closer to the Edge”.

Puțin trecut de ora 21.00, artistul Jaret Leto și-a făcut apariția pe scena amplasată la Romexpo. Câștigător al unui premiu Oscar, Leto și-a interpretat bine rolul și în spectacolul de la București. Îmbrăcat cu totul în alb, cu o coroană aurie pe cap, ochelari de soare și fluturând un steag cu unul dintre simbolurile formației desenat pe el (un triunghi), acesta a pășit pe acordurile melodiei „Birth”, urmată de „Night of the Hunter”.

„Voi credeți în noi, România?”, a întrebat solistul formației în engleză. „Pentru că noi credem în tine”, a continuat Jaret Leto, în aplauzele puternice ale publicului. La primele acorduri ale melodiei „This is war”, spațiul de la Romexpo a devenit roșu de la luminile proiectate de pe scenă, iar fanii au izbucnit în aplauze.

Imediat, deasupra publicului s-au ivit mai multe baloane colorate ce au zburat încet-încet spre Marte. „Nu vom uita cât vom trăi seara asta”, a spus Jared Leto. „Atât de multe fețe frumoase. (…) Ați așteptat prea mult să venim (în România, n.r.). Ne pare rău. O să revenim în această țară. O dată, încă o dată și încă o dată”, a continuat acesta.

Și pentru că „scenariul de Oscar” trebuie să fie strălucitor, în timpul piesei „Conquistador”, o ploaie de confetti a explodat în fața scenei, Thirty Seconds To Mars continuând cu „Kings and Queens”. Jared Leto și-a folosit abilitățile actoricești și pe tot parcursul concertului a comunicat cu publicul, implicându-l în scenariul show-ului și reușind astfel să rupă bariera dintre artist și fan.

„Cine este cel mai nebun român?”, a întrebat Leto. Din public s-au ridicat mai multe mâini, câștigătorul desemnat fiind un băiat, pe nume Vlad, pe care artistul american l-a îmbrățișat când a urcat pe scenă. „Învață-mă ceva în română”, l-a rugat cântărețul. Poate din cauza emoțiilor sau din lipsă de inspirație, acesta l-a învățat pe artistul american să spună „Du-te dracu'”. Astfel, de pe scena de la Romexpo, Jared Leto a exersat de câteva ori această expresie, plecând din România cu o nouă sintagmă. Ar fi fost frumos să-l învețe „București, ești minunat!”.

Seara a continuat cu „I will never forget the moment, the moment/ I will never forget this night/ We sing, we sing…” (Nu voi uita niciodată momentul/ Nu voi uita niciodată această noapte”, n.r.), versurile pe care Jared Leto a fluturat cu putere steagul României, în timp ce întreaga audiență cânta melodia „Do or die”.

Un moment special al concertului a fost intrepretarea piesei „Hurricane” în variantă acustică, Jared Leto transmițând fanilor că sunt „niște cântăreți extraordinari”.

La fel ca un regizor, Jared Leto a avut multe cerințe pentru public. Le-a cerut fanilor să se urce unul pe umerii celuilalt, să sară, iar pentru interpretarea melodiei „City of Angels”, artistul le-a spus să își aprindă luminile la telefoane și brichetele. Scenariul show-ului a inclus și piesele „The Kill” și „End of all Days”, mâini ridicate în aer, cântat la unison și multe aclamații din partea publicului.

„Vreau să cântați atât de tare încât toată planeta să vă audă și să își fi dorit să fi fost aici”, le-a mai spus artistul american fanilor veniți la Romexpo.

Și Andreea, o tânără din București, a avut șansa de a-l îmbrățișa pe artistul american. „Și femeile sunt frumoase aici, nu doar bărbații”, a afirmat Leto, după ce la începutul concertului acesta a precizat că „sunt mulți băieți frumoși aici. (…) fetele sunt norocoase”. Alături de tânăra din Capitală a mai urcat o domnișoară, muzicianul invitându-le pe cele două să rămână pe scenă pentru a le oferi un „show privat”. „Nu e ceea ce vă gândiți voi”, le-a spus acesta râzând.

Versurile „No I’m not saying I’m sorry/ One day maybe we’ll meet again” au răsunat în Capitală, iar confettiile și-au făcut din nou apariția, odată cu încheierea concertului cu melodia „Closer to the Edge”.

Au părăsit scena, dar pentru scurt timp, revenind după ce publicul a început să-i strige. „O să spun fiecărei formații din America să vină aici. Sunteți extraordinari. (…) O să ne întoarcem”, a spus Jared Leto.

„Gala” Thirty Seconds To Mars a ajuns la finalul ei cu melodia „Up in the air”, o mulțime de fani chemați pe scenă, aplauze, în timp ce baloanele zburau în continuare spre Marte, iar povestea „mergea înainte”, după ce, la începutul concertului, Jared Leto le spusese spectatorilor: „Hai să atingem stele în seara asta”.

Poza de final alături de fanii prezenți pe scenă și triunghiurile formate din degetele spectatorilor au stins luminile la Romexpo, Jared Leto mulțumind publicului în repetate rânduri pentru atmosfera creată. „Vă iubesc. Să aveți o seară minunată”, a spus Leto, plecând de pe scenă în aplauzele celor prezenți.

Concertul susținut la București de Thirty Seconds To Mars a făcut parte din turneul de promovare al celui mai recent album al său „Love Lust Faith + Dreams”.

Lansat la casa de discuri Polydor Records, „Love Lust Faith + Dreams” – albumul ce dă și numele turneului – a înregistrat un mare succes în întreaga lume, clasându-se pe locul al cincilea în topurile din Marea Britanie, Germania, Italia, Austria, Portugalia, Australia, Mexico, Elveția și Polonia și pe locul al șaselea în Statele Unite ale Americii și Canada.

Precedentul turneu Thirty Seconds to Mars – „This is War” – a doborât recordul pentru cel mai lung turneu realizat vreodată de o trupa rock, intrând în Guinness World Record. Trupa a concertat fără întrerupere timp de doi ani, în 60 de țări de pe șase continente, majoritatea evenimentelor fiind sold out. Au fost 311 spectacole, care au atins un public de peste trei milioane de persoane.

Concertul de la București a fost organizat de D&D East Entertainment și East European Production.

Diana Parvulescu, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Vremea o ia razna în România! Ce au anunțat meteorologii pentru următoarele săptămâni?