Prima pagină » Sport » Dorința lui Ilie Năstase pentru Simona Halep

Dorința lui Ilie Năstase pentru Simona Halep

Dorința lui Ilie Năstase pentru Simona Halep
Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, duminică, după finala BRD Bucharest Open, că acum îi dorește Simonei Halep, victorioasă la competiția din Capitală, să câștige și un turneu de Grand Slam.

„Pentru Simona acum urmează US Open. Depinde și de tabloul pe care o să-l aibă acolo, pentru că și ăsta e important. Să joci cu adversari mai slabi la început contează foarte mult. Îi doresc acum să ia un turneu de Grand Slam, că locul 3 îl are deja”, a spus Năstase.

Ilie Năstase a menționat că nu a avut emoții la finala câștigată de Halep, deoarece au fost două seturi. „Primul a fost mai legat, iar apoi a fost ușor. Simona s-a acomodat mai bine (decât Roberta Vinci) la zgură după iarbă (Wimbledon), pentru că asta e foarte greu, într-adevăr. Ea a mai fost și accidentată… Cred că de-abia acum, la ultimul meci, și-a intrat în mână”, a adăugat Năstase.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, principala favorită a competiției și locul 3 WTA, a câștigat, duminică, prima ediție a BRD Bucharest Open, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-1, 6-3, pe italianca Roberta Vinci, cap de serie numărul 2 și poziția 24 în ierarhia mondială.

Acesta este al optulea din titlu de simplu din carieră pentru Simona Halep, după succesele de la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (toate în 2013) și Doha (2014).

Recomandarea video

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron