„Hormonul dragostei” poate ajuta pacienții cu autism să interacționeze mai ușor

Autorii noului studiu, cercetătorii de la Universitatea din Tokyo, au descoperit că oxitocina pulverizată în nări poate stimula o zonă din creier asociată cu emoțiile și compasiunea.

Hormonul numit oxitocină are rolul de a impune organismului o stare de bine și de calm, acționând asupra zonei din creier care controlează răspunsul la sentimentul de frică. Oxitocina este produsă de organism în mod natural atunci când o persoană este îndrăgostită. Același hormon declanșează și travaliul la femeile însărcinate.

Cercetătorii japonezi spun că, sub influența acestui hormon, persoanele diagnosticate cu autism pot identifica mai bine caracterul oamenilor din jur, prin intermediul emoțiilor și al expresiilor faciale. Acest lucru le permite să interacționeze mai bine în situații sociale diverse.

Potrivit cercetătorilor, utilizarea unui astfel de medicament cu foarte puțin timp înainte de clasicele terapii comportamentale aplicate în cazul copiilor suferind de autism ar putea contribui la creșterea efectelor benefice.

Cercetări anterioare au fost realizate pe adulții suferind de o tulburare din spectrul autismului, precum sindromul Asperger – care atinge copii foarte inteligenți, dar care întâmpină mari dificultăți la nivelul interacțiunilor sociale -, adică o formă de autism în care pacientul este capabil să interacționeze social la niveluri diverse și în care ruptura de lume nu este totală.

Însă, pentru noul studiu, cercetătorii japonezi au administrat oxitocină pacienților cu forme de autism care se bazează în comunicare mai ales pe indicii nonverbale și expresii faciale.

Tomografiile realizate la 90 de minute de la administrarea oxitocinei au arătat că activitatea zonei cerebrale responsabile de analizarea emoțiilor a crescut considerabil.

„În consecință, persoanele autiste prezintă deficiențe de comunicare nonverbală și ar putea interacționa social mai ușor după administrarea de oxitocină”, spune unul dintre coordonatorii acestui studiu, profesorul Hidenori Yamasue.

Oamenii de știință cunosc deocamdată foarte puține lucruri despre originile autismului și consideră că sunt necesare studii suplimentare în acest domeniu. O serie de studii recente s-au concentrat în special pe originea prenatală, în timpul sarcinii, a acestei tulburări de dezvoltare.

Un studiu de amploare realizat în Suedia, publicat în luna mai, indică faptul că genele sunt la fel de importante ca factorii de mediu în rândul cauzelor autismului, în condițiile în care cercetările precedente acordau eredității o importanță mult mai mare.