Prima pagină » Știri externe » Descoperire neașteaptată într-un container sosit în Anglia. Personalul portului a fost alertat de „țipete”. S-a deschis o anchetă de omucidere

Descoperire neașteaptată într-un container sosit în Anglia. Personalul portului a fost alertat de „țipete”. S-a deschis o anchetă de omucidere

Descoperire neașteaptată într-un container sosit în Anglia. Personalul portului a fost alertat de
Treizeci și cinci de persoane originare de pe subcontinentul indian, inclusiv copii, dar și un bărbat mort, au fost descoperite într-un container, la bordul unui vapor care a sosit în portul Tilbury, în estul Angliei, din Belgia, au anunțat sâmbătă oficiali britanici, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt al serviciilor de ambulanță din estul Angliei a declarat că 35 de persoane, ci nu 31 cum a anunțat inițial poliția – aparent imigranți clandestini – au fost găsite, precizând că 34 au supraviețuit, dar erau afectate de dezhidratare și hipotermie.

„După îngrijiri inițaile furnizate de către ambulanțieri, toți pacienții au fost transportați la spitale din împrejurimi. Șapte au fost duși la Southend Hospital, nouă la Spitalul Whitechapel de la Londra, iar 18 la spitalul de la Basildon”, a precizat el.

O purtătoare de cuvânt a spitalului de la Basildon, în estul Angliei, a anunțat că instituția oferă îngrijiri unui număr de șapte copii.

„Treizeci și una de persoane, adulți și copii, de ambele sexe, au fost găsite în interiorul” unui container , la bordul unui vapor care venea de la Zeebruges, în Belgia, a declarat anterior un purtător de cuvânt al poliției din Essex.

„Din nefericire un bărbat a murit, iar ceilalți au probleme de sănătate importante”, a adăugat el.

Poliția a anunțat că personalul portului a fost alertat de „țipete și lovituri” și că o „anchetă pentru omucidere” a fost deschisă în legătură cu persoana decedată.

„Tot ceea ce știm pentru moment este că noi credem că vin de pe subcontinentul indian”, dar ancheta abia a început, a declarat Trevor Rowe, șeful poliției din Essex.

Potrivit lui Rowe, la bordul navei se aflau 50 de containere, iar căutările continuau pentru a stabili dacă se aflau și alte persoane în ele.

Poliția a fost apelată după găsirea acestui grup de persoane într-un container de la bordul Norstream, o navă aparținând companiei P&O, care a fost descărcată sâmbătă dimineața.

Autoritățile britanice colaborează cu cele belgiene în cadrul anchetei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!