Prima pagină » Știri politice » Martorul-cheie care l-ar putea ajuta pe Iohannis în scandalul GRIVCO

Martorul-cheie care l-ar putea ajuta pe Iohannis în scandalul GRIVCO

Martorul-cheie care l-ar putea ajuta pe Iohannis în scandalul GRIVCO
Martorul-cheie care l-ar putea ajuta pe Iohannis în scandalul GRIVCO

Scandalul pe tema participării lui Klaus Iohannis la negocierile din 2009, la sediul GRIVCO, alături de Dan Vociulescu, ar putea fi lămurit de fostul președinte PNL, Crin Antonescu.

În timp ce Iohannis este acuzat că a negociat cu președintele fondator al PC, surse din PNL au declarat pentru gândul că Antonescu le-a mărturisit senatorilor liberali că la respectiva întâlnire nu a participat și candidatul Alianței Creștin-Liberale, ci doar el, alături de Mircea Geoană, președinte PSD la momentul respectiv.

Ulterior, Crin Antonescu a declarat pentru Mediafax că nu a fost vreodată împreună cu Klaus Iohannis la sediul Grivco și nu știe ca actualul președinte al PNL să fi fost în acest loc în altă circumstanță.

Antonescu a fost întrebat dacă a fost vreodată alături de Klaus Iohannis la sediul Grivco. El a precizat că nu a fost împreună cu Iohannis la sediul acestei societăți și nici nu știe ca actualul președinte al PNL să fi fost la Grivco în vreo altă circumstanță.

Klaus Iohannis a negat vehement participarea la negocierile de la GRIVCO. De altfel, pus în legătură directă cu Codruț Șereș, la B1TV, liderul PNL a spus că este doar o minciună, cei doi având un schimb dur de replici. Concret, Șereș susține că, în vremea când lucra pentru Dan Voiculescu la GRIVCO, l-a întâmpinat pe Iohannis „în hol” și l-a condus în biroul fondatorului Antenelor. Era 2009 și negocierile se purtau în jurul viitorului premier al României, care urma să fie Klaus Iohannis.

Iată dialogul:

Codruț Șereș: M-am întâlnit în hol la Grivco cu dl. Iohannis.

Klaus Iohannis: Domnule Șereș, e o minciună, v-o spun în față!

Codruț Șereș: Erau acolo cei de la recepție, cei de la secretariatul d-lui Voiculescu.

Klaus Iohannis: Cu cine aș fi venit acolo? Cu trenul, cu autocarul?

Codruț Șereș: Eu nu sunt șofer…

Klaus Iohannis: Să aflăm de la un recepționer

Codruț Șereș: Verificați dvs. Dacă insistați, o să mai apară declarații. Eu eram angajat acolo.

Klaus Iohannis: Domnule Șereș, acestea sunt lucruri neadevărate. Nici poveste de o asemenea întâlnire.

Codruț Șereș (povestind moderatorilor): L-am condus la sala în care se afla dl. Voiculescu. L-am însoțit în sala respectivă, după care am plecat. Eu avusesem o întâlnire în altă sală și întâmplător m-am întâlnit cu dl. Iohannis. L-am condus pentru că mi s-a părut o măsură de curtoazie și de bun simț.

Klaus Iohannis: Eu singur pe hol la Grivco, căutând un birou! Este caraghios! Să vă mai spun ceva: eu am evitat astfel de întâlniri. Când am venit la București, am insistat să avem întâlniri numai la Parlament.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!