Prima pagină » Știri politice » Băsescu către localnici, la Sânnicolau Mare: Candidați la Președinție, și așa nu prea avem candidaturi potrivite

Băsescu către localnici, la Sânnicolau Mare: Candidați la Președinție, și așa nu prea avem candidaturi potrivite

Băsescu către localnici, la Sânnicolau Mare: Candidați la Președinție, și așa nu prea avem candidaturi potrivite
Vizita lui Băsescu la Sânnicolau Mare a durat aproximativ trei ore.

După ce a participat la recepția oferită la Castelul Nako de către primarul din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza (PDL), președintele a mers la Teatrul de vară, unde au fost premiate cuplurile din oraș care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

„Ne reîntâlnim după aproape cinci ani, cinci ani pentru care vă mulțumesc. Am simțit inclusiv în momentele grele că alături de mine sunt destui români, vă asigur că și trecerea prin criza economică și criza de securitate din regiune sunt lucruri care ar fi putut fi mai rele, dar în primul rând pentru că românii au fost cinstiți cu ei, au acceptat chiar și cu supărare să se întâmple lucruri care s-au întâmplat, astăzi România este o țară sigură, în care e bine să trăiești, iar în această țară Sânnicolau Mare e un loc aparte, este orașul care a evoluat foarte mult în ultimii ani, pentru că a fost foarte bine condus și oamenii au făcut ca azi în Sânnicolau Mare să se trăiască mai bine ca în alte locuri din țară”, a afirmat președintele.

El a spus că nu o să uite niciodată momentul lansării candidaturii sale pentru al doilea mandat, care a avut loc la Sânnicolau Mare.

„Mi-am dorit mult să mă întorc în timpul mandatului și voi reveni după ce voi termin mandatul”, le-a spus Băsescu localnicilor adunați la Teatrul de vară.

El a fost rugat de primarul orașului să premieze împreună cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, Traian Băsescu chemând-o atunci pe scenă și pe soția sa.

„Eu sunt junior față de dânșii, am doar 39 de ani de căsătorie și ca să fac față o rog și pe soția mea, că și ea are tot 39 de ani de căsătorie, să vină pe scenă și o rog cu atât mai mult cu cât este ziua ei de naștere. 39 și cu 39, împreună fac suficienți ani ca să vă putem premia. Fiecare separat nu îndeplinim criteriile”, a afirmat președintele, care a primit de la primarul din Sânnicolau Mare o plachetă a orașului.

Șeful statului le-a mulțumit primarului, dar și oamenilor, spunându-le că îi invită să testeze sentimentul în care își anunță candidatura la Președinție.

„Vă rog să mă credeți și vă invit să testați acest sentiment, că nu poți uita localitatea în care îți anunți candidatura la Președinție. Puteți încerca să vă anunțați candidatura, că și așa nu prea avem candidaturi potrivite, și vă asigur că nu veți putea uita sentimentul”, le-a spus Băsescu oamenilor.

Șeful statului a ajuns la Sânnicolau Mare sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, și a mers în centrul localității, unde au loc Zilele orașului, el dezvelind statuia unei personalități locale – avocatul Nestor Oprean.

El a spus că alții au muncit să facă statuia, au plătit-o, iar el o dezvelește, ca „o simbolistică” a trecerii sale prin oraș.

Șeful statului le-a mulțumit locuitorilor din Sânnicolau Mare pentru sprijinul pe care i l-au acordat și pentru că au fost tot timpul alături de el.

El a mai spus că a venit împreună cu soția sa pentru că amândoi le datorează recunoștință oamenilor din Sânnicolau Mare.

„Azi este ziua ei (Maria Băsescu împlinește 63 de ani – n.r.), se apropie și Sfânta Maria, o vom sărbători mai târziu”, a mai spus președintele.

În momentul în care a mers să dezvelească statuia avocatului Nestor Oprean, șeful statului a chemat-o lângă el pe soția sa.

„Nu vii și tu? Hai, draga mea, să îți fac cadou o statuie, că e ziua ta, meriți o statuie pentru că ești o soție bună”, a spus Băsescu, dezvelind apoi statuia.

Ulterior, Traian Băsescu s-a întâlnit cu autoritățile locale, la sediul Primăriei, iar la ieșire a fost așteptat de câteva sute de persoane, el mergând prin mulțime și oprindu-se pentru a da mâna cu oamenii, pe care i-a salutat, iar cu câțiva copii a făcut fotografii. Președintele a mers apoi la Castelul „Nako”, la o recepție oferită de primarul orașului, Dănuț Groza (PDL).

Vizita lui Băsescu la Sânnicolau Mare a durat aproximativ trei ore.

Zilele orașului Sânnicolau Mare au început vineri seară cu un spectacol de muzică populară din Banat susținut pe scena Teatrului de Vară și continuă sâmbătă cu alte concerte, fiind programat și un foc de artificii. Duminică, ultima zi a evenimentului, va avea loc un program artistic denumit „Sânmiclăușenii au talent”, apoi vor fi din nou concerte susținute de ansambluri folclorice din Ungaria, Germania și România. Pe durata manifestărilor vor avea loc și competiții sportive.

Președintele Traian Băsescu declara, în luna mai, la Timișoara, că ultima zi de mandat o va petrece la Sânnicolau Mare, acolo unde s-a decis să candideze pentru al doilea mandat de președinte.

În 3 octombrie 2009, Traian Băsescu și-a anunțat, la Sânnicolau Mare, în prezența a aproximativ două mii de persoane, candidatura la Președinție, în timpul unei întâlniri cu fermierii din zona de vest a țării.

„Multă lume îmi pune întrebări și știu că și dumneavoastră aveți întrebări. Probabil una dintre ele este dacă voi candida. Vă spun că da, voi candida”, declara atunci Băsescu, adăugând că nu se aștepta să își anunțe candidatura la Sânnicolau Mare.

„Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aștepți. Eu nu mă așteptam să îmi anunț candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut acest lucru în mijlocul unor oameni ca dumneavoastră. Acum știu că este decizia corectă”, mai afirma Băsescu.

Recomandarea video

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Experiment. Pe o stradă din San Francisco a fost deschis primul magazin condus de inteligența artificială
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Poți cumpăra una din mașinile din colecția CEO-ului Ford. Cât costă un DeTomaso Pantera din 1972?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului