Prima pagină » Știri externe » SUA, Franța, Italia, Polonia și Norvegia ar fi promis Ucrainei armament de înaltă precizie

SUA, Franța, Italia, Polonia și Norvegia ar fi promis Ucrainei armament de înaltă precizie

SUA, Franța, Italia, Polonia și Norvegia ar fi promis Ucrainei armament de înaltă precizie
Washingtonul, Parisul, Roma, Varșovia și Oslo i-ar fi promis lui Petro Poroșenko, la Summitul NATO din Țara Galilor, că vor furniza Kievului armament modern de înaltă precizie, potrivit consilierului acestuia Iuri Luțenko, potrivit ediției de luni a Kommersant, citat de RIA Novosti online.

Ministere ale Apărării din țările menționate au dezmințit afirmațiile liderului Partidului Bloc al lui Petro Poroșenko.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat vineri, la finalul Summitului NATO de la Newport, în Marea Britanie, că mai mulți aliați sunt pregătiți să furnizeze armament de înaltă precizie Ucrainei și să trimită consilieri militari în țara sa. Însă atunci când a fost întrebat care sunt aceste țări, Poroșenko a refuzat să răspundă, invocând natura confidențială a acestei informații.

Dar consilierul său Iuri Luțenko a anunțat, într-un mesaj postat pe Facebook, că este vorba despre Statele Unite, Norvegia, Italia, Franța și Polonia.

Șefii de stat și de guverne reuniți în Țara Galilor joi și vineri au decis să consolideze în mod semnificativ cooperarea Alianței Nord-Atlantice cu țări vecine Rusiei, și anume Ucraina, Georgia, Finlanda și Republica Moldova. NATO intențioanează să implice mai activ aceste state în manevre și programe de antrenament ale blocului militar.

Organizația a anunțat deja că următoarele exerciții ale statelor NATO vor avea loc la jumătatea lui septembrie în partea de vest a Ucrainei. În plus, participanții la summit au anunțat crearea de către statele membre a unor fonduri destinate modernizării armatei ucrainene. Ele vor atinge doar 15 milioane de euro, dar o sursă de la sediul NATO susține că este vorba despre primele plăți și că suma va crește în viitor.
Casa Albă și-a exprimat, de asemenea, voința de a ajuta Ucraina să elaboreze o nouă strategie a Apărării și să-și dezvolte Garda Națională.

Ministerul polonez al Apărării a dezmințit duminică afirmațiile lui Iuri Luțenko despre existența unor acorduri în vederea livrării de armament modern către Ucraina. Un purtător de cuvânt al ministerului, Jacek Sonta, a declarat că „nu confirmă această informație. Niciun acord nu a fost convenit la Summitul NATO cu privire la furnituri de armament modern din Polonia către Ucraina. Este foarte probabil ca acest consilier al președintelui să se refere la planurile sale viitoare”.

Americanii nu au confirmat nici ei declarația liderului Partidului Bloc al lui Poroșenko. „Statele Unite nu au făcut nicio propunere privind livrarea de armament către Ucraina”, a declarat un oficial american de rang înalt pentru agenția Reuters. Potrivit agenției, lideri NATO au afirmat anterior că Alianța Nord-Atlantică nu intenționează să furnizeze armament Ucrainei, dar că statele membre au „dreptul de a lua o asemenea decizie cu titlu unilateral”.

„Norvegia nu plănuiește să livreze armament sau material Ucrainei. La ora actuală încercăm să aflăm de ce a fost difuzată o astfel de informație”, a declarat pentru agenția oficială rusă de presă Itar-Tass Lars Gjemble, un purtător de cuvânt al Ministerului norvegian al Apărării.

Italia a anunțat, în schimb, că este pregătită să ofere o „asistență militară” Ucrainei sub forma unor echipamente neletale – veste și căști antiglonț, scrie La Repubblica.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul scade acciza la motorină cu 30 de bani pe litru. Toate măsurile pentru reducerea prețului la motorină
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
60% dintre judecătorii federali din SUA folosesc tot mai mult Inteligența Artificială ca să redacteze hotărâri sau să îi ajute în audieri, deși știu că este nesigură
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Cine ar putea fi criminalul medicului Cristian Staicu. Ce au descoperit anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?