Prima pagină » Știri » Ce mesaj a adresat Fiscului bărbatul care și-a dat foc în Onești

Ce mesaj a adresat Fiscului bărbatul care și-a dat foc în Onești

Ce mesaj a adresat Fiscului bărbatul care și-a dat foc în Onești
Bărbatul din comuna băcăuană Pârgărești, care s-a sinucis dându-și foc în mașina sa în fața Finanțelor Publice din Onești, a scris celor de la Fisc, în finalul unei solicitări de încetare a executării silite, că este dispus să plătească "cu viața" pentru că nu și-a administrat corect afacerile.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Bacău, înscrisul în care consilierul local Ciril Bucioacă ar fi dat de înțeles că ar intenționa să se sinucidă a fost depus la Finanțele Publice din Onești la sfârșitul lunii iulie, atunci când, de altfel, a fost și ultima sa prezență în sediul instituției, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În respectivul document, bărbatul din Pârgărești solicită anularea licitației prin care îi erau scoase la vânzare un spațiu comercial și un autoturism, în contul datoriilor de peste 40.000 de lei la bugetul de stat. În aceeași cerere, Ciril Bucioacă își exprimă dorința ca familia sa să vândă respectivele bunuri pe motiv că ar obține prețuri mai bune, banii obținuți urmând să-i vireze în contul datoriilor la Fisc.

„În finalul acelei cereri, bărbatul susține că este dispus să plătească cu viața pentru că nu și-a administrat corect afacerile. O copie a documentului, care avea inclusiv antetul firmei sale, a fost depusă la dosarul în care se desfășoară cercetări cu privire la acest caz de sinucidere”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Poliției Județene Bacău, Valerica Manole.

Oficialii Finanțelor Publice Bacău susțin însă că nu ar exista o legătură între sinuciderea consilierului local, care și-a dat foc în mașină în centrul Oneștiului, și Fisc, pe motiv că datoria pe care o avea la buget era eșalonată, iar bărbatul nu mai intrase în sediul instituției de mai bine de o lună.

Potrivit reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău, Ciril Bucioacă avea o datorie de 40.970 de lei către bugetul de stat, la sfârșitul lunii iulie, debit care însă fusese eșalonat la plată. Bărbatul nu a reușit să respecte graficul de plăți și, în consecință, în luna iunie a acestui an, Fiscul a trecut la executarea silită și i-a scos la licitație un spațiu comercial, la prețul de 3.000 de lei, și un autoturism, bunuri cu care gajase în momentul eșalonării. După trei licitații organizate în această vară, AJFP Bacău nu a reușit să-i vândă bunurile, urmând ca în septembrie să fie scoase din nou la licitație. Cu toate acestea, susțin reprezentanții Finanțelor Publice Bacău, bărbatul nu ar fi avut niciun motiv să recurgă la suicid din cauza problemelor pe care la avea cu Fiscul, având în vedere că instituția nu-i vânduse niciun bun și nici nu trecuse la alte forme de executare silită.

Mai mult decât atât, oficialii AJFP Bacău afirmă că Ciril Bucioacă nu a mai intrat în sediul Fiscului din Onești încă de la sfârșitul lunii iulie, în acest sens existând înregistrările de pe camerele video de supraveghere din incinta instituției.

„Din datele pe care le avem până acum, nu ar exista o legătură între evenimentul de ieri (n.r.- luni) și Fisc. Chiar dacă era declanșată procedura de executare silită și împotriva sa, în ultima perioadă nu s-a întâmplat ceva în plus față de ceea ce a fost în ultimele trei luni. Bărbatul nu a mai intrat în sediul Finanțelor Publice din Onești de la sfârșitul lunii iunie și, de aceea, nu se confirmă ipoteza că ar fi ieșit din instituție înainte de incident. De altfel, locul în care se afla mașina care a ars este în centrul orașului, unde se află mai multe instituții, printre care și Fiscul”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al AJFP Bacău, Adrian Anghel.

Consilierul local Ciril Bucioacă a fost găsit carbonizat, luni, pe bancheta din spate a autoturismului său, parcat în centrul municipiului Onești, după ce mașina a ars în urma unui incendiu pe care, cel mai probabil, bărbatul l-a provocat. Potrivit primelor cercetări desfășurate de polițiștii băcăuani, bărbatul de 40 de ani s-ar fi urcat pe bancheta din spate a autoturismului său prevăzut din fabrică cu două portiere și, după blocarea acestora, ar fi turnat benzină în mașină, după care ar fi dat foc. De altfel, anchetatorii au găsit în mașină atât sticla de benzină cât și bricheta, în urma percheziției autoturismului făcută după stingerea incendiului de către pompieri.

„Toate indiciile pe care le avem până acum duc către sinucidere. Victima ar fi declarat că soția sa că intenționează să-și pună capăt zilelor dacă nu-și rezolvă problemele financiare cu firma pe care o avea”, a precizat responsabilul mass-media al Poliției Județene Bacău, Valerica Manole.

Ciril Bucioacă, tată a trei copii, avea o firmă care administra mai multe magazine din comuna Pârgărești, din 2012 fiind și consilier local din partea PC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie