Prima pagină » Economic » Viktor Orban a prezentat legea care va obliga băncile din Ungaria să returneze împrumutaților aproape 3,2 miliarde de euro

Viktor Orban a prezentat legea care va obliga băncile din Ungaria să returneze împrumutaților aproape 3,2 miliarde de euro

Viktor Orban a prezentat legea care va obliga băncile din Ungaria să returneze împrumutaților aproape 3,2 miliarde de euro
Băncile din Ungaria ar putea fi obligate să returneze împrumutaților circa 1.000 de miliarde forinți (3,17 miliarde euro), după ce guvernul premierului Viktor Orban a extins obligațiile instituțiilor financiare legate de modificarea unilaterală a contractelor de creditare, transmite Bloomberg.

Liderul parlamentar al partidului de guvernământ Fidesz, Antal Rogan, a prezentat vineri un proiect de lege referitor obligațiile băncilor față de împrumutații dezavantajați de modificarea contractelor.

Banca centrală a Ungariei estima anterior pierderile băncilor legate de aceste rambursări la peste 900 de miliarde de forinți (2,85 miliarde euro).

Guvernul Orban a obligat deja băncile să convertească împrumuturi în valută, majoritatea în franci elvețieni, în credite în forinți, după ce clienții au avut dificultăți să ramburseze datoriile, din 2008, din cauza deprecierii monedei ungare.

Curtea Supremă a stabilit totodată, retroactiv, un set de „criterii corecte” privind modificarea unilaterală a contractelor, pe care, potrivit instanței, băncile nu le-au respectat în majoritatea cazurilor.

Proiectul de lege prezentat vineri în Parlament extinde obligațiile băncilor, de returnare de fonduri către clienți, la toate împrumuturile rambursate de aceștia în ultimii cinci ani, inclusiv cele rambursate în 2011 în cadrul unui program special, în care cursul de schimb a fost stabilit sub nivelul din piață.

„Fidesz se pare că intenționează să penalizeze la maximum sectorul bancar, o mișcare populară înainte de alegerile locale din 12 octombrie”, a declarat Phoenix Kalen, analist la Societe Generale.

Forintul s-a depreciat cu 0,2% în urma informației, declinul din trimestrul al treilea fiind de 1,6%, cea mai slabă performanță în rândul a 24 de monede emergente analizate de Bloomberg, cu excepția rublei rusești.

Acțiunile OTP Bank, cea mai mare bancă din Ungaria, au scăzut cu 0,5%.

Parlamentarii ungari intenționează să elimine în totalitate împrumuturile în valută, dar discuțiile se concentrează deocamdată pe rezolvarea problemei rambursării sumelor percepute incorect de bănci.

Aceste modificări vor face ca ratele să scadă în medie cu 25%, a spus Rogan, în timp ce Orban a estimat scăderea la o treime.

Primele rate vor scădea în aprilie, a mai spus Rogan, adăugând că pentru creditele deja achitate băncile vor plăti clienților compensații în numerar.

Legea se va aplica împrumuturilor ipotecare, pentru automobile sau pentru locuințe din ultimii10 ani, ai căror termeni au fost modificați incorect și unilateral, precum și creditelor în valută cu rate de schimb dezavantajoase.

Băncile au acționat în instanță pentru a dovedi corectitudinea contractelor, iar unele au protestat față de natura retroactivă a legii.

Cele mai importante bănci din sectorul bancar ungar, în afara OTP, sunt Erste Bank, Raiffeisen Bank International, UniCredit, Intesa SanPaolo și KBC Groep.

Orban, la putere din 2010 și reales în 2014, a adoptat deja o serie de măsuri dezavantajoase băncilor, fiind introduse cea mai mare taxă specială din Europa și o taxă pe tranzacțiile financiare. În 2011, guvernul a promovat un program de rambursare anticipată a creditelor în valută, la un curs de schimb sub cel din piață, care a costat băncile 1,7 miliarde de dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut