Prima pagină » Știri » Protest la o clasă de la Școala 52 din Capitală pentru că a fost schimbată învățătoarea

Protest la o clasă de la Școala 52 din Capitală pentru că a fost schimbată învățătoarea

Protest la o clasă de la Școala 52 din Capitală pentru că a fost schimbată învățătoarea
Părinții copiilor dintr-o clasă a III-a de la Școala Gimnazială Iancului nr. 52 din Capitală au protestat, luni, în curtea școlii, iar elevii nu au venit la deschiderea noului an, pentru că învățătoarea de la clasă a fost schimbată, Inspectoratul Școlar explicând că aceasta era detașată.

Copiii din respectiva clasă a III-a nu au venit, luni, la deschiderea noului an școlar, în schimb, în curtea școlii, s-au prezentat părinții pentru a protesta față de faptul că cei mici nu vor avea aceeași învățătoare.

Șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Constantin Trăistaru, a explicat că învățătoarea era detașată la clasă, ea fiind titular la grădiniță. Vara aceasta, în urma procedurii de mișcare de personal, o învățătoare de la Iași a obținut acest post, tot prin detașare.

Aceasta din urmă a absolvit Facultatea de Psihologie a Copilului și Științele Educației, are 20 de ani vechime și gradul I, în timp ce educatoarea de grădiniță are 11 ani vechime, este absolventă de liceu pedagogic și are gradul II, a precizat purtătorul de cuvânt al ISMB Marian Banu.

Părinții își mențin însă punctul de vedere și o vor pe educatoare la clasă.

În schimb, ISMB recomandă părinților să își trimită copiii la școală să o cunoască pe noua învățătoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!