Prima pagină » Știri politice » MESAJUL tăios al lui Victor Ponta pentru Stelian Tănase, la o zi după ce șeful TVR declara pentru Gândul că este supus la „presiuni enorme din partea cercurilor înalte din PSD”

MESAJUL tăios al lui Victor Ponta pentru Stelian Tănase, la o zi după ce șeful TVR declara pentru Gândul că este supus la „presiuni enorme din partea cercurilor înalte din PSD”

MESAJUL tăios al lui Victor Ponta pentru Stelian Tănase, la o zi după ce șeful TVR declara pentru Gândul că este supus la „presiuni enorme din partea cercurilor înalte din PSD
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că nu a discutat cu directorul TVR, Stelian Tănase, de când acesta a fost ales în funcție, liderul PSD adăugând că nu a "călcat" în TVR, în timp ce liberalul Klaus Iohannis a fost acolo și de două ori într-o săptămână.

„Nu am discutat niciodată cu domnul Stelian Tănase de la momentul în care a fost numit de Parlament. Atunci era bun PSD că l-a votat, de atunci nu am discutat niciodată cu domnia sa, că se supune Parlamentului, nu Guvernului. Cu mine a discutat despre situația financiară, care este dezastruoasă și care se înrăutățește pe zi ce trece”, a afirmat Ponta, într-un interviu pentru Adevărul Live.

Premierul a spus că nu a călcat la TVR de când este Stelian Tănase în funcție.

„Eu nu am călcat la TVR de când este domnul Tănase președinte-director general. Mi se pare normal să meargă și domnul Băsescu și domnul Iohannis și toată lumea. Eu nu am fost, deci nu știu cum folosesc TVR. Eu cred că problema principală este că televiziunea publică are nevoie de o regândire: 2.500 de salariați, 800 milioane datorii, aduci oameni din afară, nu-i folosești pe cei din interior, pe cei din interior îi plătești cu 300 euro, pe cei din afară cu 3.000 de euro”, a mai spus Ponta.

El a adăugat că nu crede că în acest moment televiziunea publică poate să influențeze din punct de vedere politic. „Nu cred că în acest moment televiziunea publică poate să influențeze din punct de vedere politic, dincolo de faptul că în fiecare seară sunt acolo adversarii Guvernului, nu cred că influențează. Știu că domnul Iohannis a fost acolo de două ori într-o săptămână, eu am fost de zero ori în 4 luni”, a mai spus Ponta.

El a arătat că Tănase i-a promis că face curățenie la TVR, dar sunt mai multe datorii de când a venit acesta acolo.

„Problema rămâne că din bani publici se realizează un serviciu de proastă calitate, în schimb avem scandaluri. Cineva tot va trebui să facă curățenie acolo, eu speram că va fi domnul Tănase, așa mi-a promis. Așa curățenie, că au mai multe datorii de când a venit domnul Tănase”, a mai spus Ponta.

Victor Ponta a mai arătat că are o mare dezamăgire față de persoana lui Stelian Tănase, arătând că „se pare că valoarea personală nu are legătură cu caracterul”. „Strict personal, am o mare dezamăgire față de personana domnului Tănase, pe care nu l-am deranjat nici măcar cu o telefon (…)”, a spus premierul.

Președintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a vorbit, într-un interviu acordat „Gândul”, despre faptul că „presiunile au venit din cercuri foarte înalte, de la PSD” în ceea ce privește activitatea TVR și difuzarea unor emisiuni.

„Să fii șeful TVR în an electoral este o experiență foarte proastă, foarte proastă, pentru că sunt presiuni enorme, telefoane peste telefoane, rugăminți, suspiciuni (…) Un ministru e un ministru, un senator e un senator, un șef de partid e un șef de partid, un candidat e un candidat și de la nivelul ăsta exercită niște presiuni. (…) Foarte greu, foarte greu să știți și nu mă descurc, pot să vă spun cu toată onestitatea”, a pus Stelian Tănase.

În afară de vulnerabilitățile politice, Televiziunea Română are și vulnerabilități economice uriașe. Datoriile istorice ale TVR se ridică în acest moment la 800 de milioane de lei, din care 543 de milioane de lei sunt datorii la bugetul de stat, pentru care șeful TVR i-a cerut premierului Victor Ponta amnistia fiscală. O altă măsură, înspre care înclină șeful TVR este închiderea postului și redeschiderea lui, după câteva luni. „Este o soluție radicală, dar ea reflectă situația dramatică a televiziunii, adică nu mai putem cu jumătăți de măsură. Asta vreau să vă spun (…) Am avut această discuție cu premierul Ponta și a fost sensibil, adică i s-a părut scenariul plauzibil, mai ales că există și alte exemple, nu inventăm noi roata”.

Raportul Curții de Conturi pe 2012, dar publicității la începutul acestui an, a arătat că SRTv a plătit, ilegal, în 2012, indemnizații pentru deplasări în străinătate în valoare de 23.000 de lei și nu a făcut toate demersurile pentru recuperarea a 24,8 milioane de lei de la regia Splendid Media.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea