Prima pagină » Știri » Un agent de pază mort și altul rănit, după ce mașina de transport valori în care se aflau s-a răsturnat

Un agent de pază mort și altul rănit, după ce mașina de transport valori în care se aflau s-a răsturnat

Un agent de pază mort și altul rănit, după ce mașina de transport valori în care se aflau s-a răsturnat
Un agent de pază a murit și altul a fost grav rănit, după ce șoferul autospecialei de transport valori monetare în care se aflau a pierdut controlul mașinii și s-a lovit de un copac, între localitățile Cincu și Făgăraș, toată suma aflată în vehiculul avariat fiind preluată de altă mașină specială.

Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Poliției Județene Brașov, accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 12.00, pe D.J.105, la kilometrul 4 + 200 metri, când un brașovean de 41 de ani conducea o autospecială transport valori monetare din direcția Cincu spre Cincșor, iar într-o curbă ușoară la dreapta, din cauza vitezei neadaptate și a unei denivelări a șoselei a pierdut controlul vehiculului, intrând pe acostament, , transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ulterior, vehiculul a revenit pe banda de mers, a intrat în balans și derapaj și a părăsit partea carosabilă, pe direcția opusă, unde s-a lovit cu partea laterală stângă de un copac”, se arată în comunicatul Poliției brașovene.

În urma accidentului, unul dintre agenții de pază, aflat pe bancheta din spate, a murit, iar cel din dreapta șoferului a fost grav rănit, acesta fiind transportat cu ambulanța la Spitalul din Făgăraș.

„Polițiștii au luat imediat măsuri de pază și protecție a locului accidentului, iar societatea deținătoare a autovehiculului a trimis o altă autospecială cu echipaj specializat în transporturi de valori, care a preluat întreaga sumă rămasă în autospeciala avariată”, se ami arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Poliției municipiului Făgăraș, potrivit sursei citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Putin l-a sunat pe Trump de Ziua Americii. Ce au vorbit cei doi timp de o oră și jumătate
Cancan.ro
Alertă la granița României! Avioanele de vânătoare au decolat de urgență
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
TRUMP, în centrul atenției la summitul NATO. Ce STRATEGIE are Rutte
Click
Dieta care îl ține pe Leo Messi în formă la 39 de ani. Ce se găsește zilnic în farfuria lui și la ce alimente a renunțat
Digi24
„Marea barieră de foc” vs. „inima întunecată” a Eurasiei: Pe unde trece linia frontului în războiul pentru următoarea ordine mondială
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
O stație de autobuz în formă de sardină pusă pe frigăruie va costa 1,5 milioane de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Moleculele de pe o aripă perfect conservată dezvăluie dieta pterozaurilor