Prima pagină » Știri » Legiști: Tânărul care a provocat accidentul de pe DN 1 nu consumase alcool

Legiști: Tânărul care a provocat accidentul de pe DN 1 nu consumase alcool

Legiști: Tânărul care a provocat accidentul de pe DN 1 nu consumase alcool
George Dumitru, șoferul care a provocat accidentul de pe DN 1 în urma căruia au murit el și alți cinci oameni, nu consumase alcool înainte de a urca la volan, arată necropsia făcută la Serviciul de Medicină Legală Prahova.

Reprezentanți ai Serviciului de Medicină Legală (SML) Prahova au declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că necropsia arată că George Dumitru nu consumase alcool înainte de producerea accidentului. Sursele citate au precizat că la SML Prahova în cadrul necropsiilor se fac doar determinări pentru alcool, nu și pentru substanțe stupefiante.

În ceea ce privește cauzele morții lui George Dumitru și a celorlalte cinci victime, reprezentanții SML Prahova spun că acestea aveau „leziuni foarte grave, numeroase politraumatisme, zdrobiri, compresiuni, rupturi de organe interne incompatibile cu viața”.

Trupurile neînsuflețite ale celor șase victime ale accidentului au fost ridicate luni de la sediul din Ploiești al SML Prahova.

Salvatore Gherghelaș, Florin Cioroba și Eduard Cioroba vor fi înmormântați joi la Câmpina, au declarat apropiați ai familiilor, în timp ce Nicoleta Mocanu și fiica acesteia de 19 ani vor fi înmormântate în localitatea Provița. George Dumitru va fi înhumat în Capitală, sicriul cu trupul neînsuflețit fiind dus la o capelă din cartierul bucureștean unde locuiește familia acestuia.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Prahova au preluat, luni, de la Inspectoratul de Poliție Județean dosarul în cazul accidentului, iar surse judiciare afirmau că va fi schimbată încadrarea juridică din „ucidere din culpă” în „omor calificat”, în urma datelor care arată că tânărul de 28 de ani care a provocat accidentul a făcut acest gest cu premeditare.

Accidentul în urma căruia au murit șase persoane a avut loc sâmbătă seară, pe Drumul Național 1, între Ploiești și Câmpina, unde George Dumitru, în vârstă de 28 de ani, a intrat cu mașina pe contrasens, unde a lovit un autoturism BMW X3 în care se aflau cinci persoane.

În urma impactului extrem de violent, atât șoferul care a provocat accidentul, cât și cei cinci ocupanți ai mașinii care circula regulamentar au murit pe loc.

Autoturismul BMW era condus de Robert Salvatore Gherghelaș, care avea 44 de ani, era mecanic în Câmpina, era căsătorit și tatăl unui copil. Robert Gherghelaș era în mașină cu prietenul său, Florin Cioroba, în vârstă de 44 de ani, și cu fiul cel mic al acestuia, Eduard, în vârstă de 11 ani. În autoturism se mai aflau femeia cu care Florin Cioroba urma să se căsătorească – Nicoleta Vasilica Mocanu, de 38 de ani, și una dintre fiicele acesteia, Elena Iuliana Buldan, în vârstă de 19 ani. Toate cele cinci persoane sunt din Câmpina.

Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori este că tânărul de 28 de ani, George Dumitru, din București, ar fi încercat să se sinucidă. Ipoteza a fost conturată după ce George Dumitru a lăsat pe contul său de Facebook un mesaj prin care își lua adio de la cunoscuți.

„Aveți grijă de voi prieteni, amici, cunoștințe! Eu plec într-o lume mai bună și aveți grijă pe cine iubiți să nu pățiți la fel ca mine! Vă iubesc pe toți! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar așa nu mai rezist să trăiesc”, este mesajul postat de bărbat pe contul său de Facebook.

Mesajul este însoțit de trei fotografii ce reprezintă un colaj de imagini în care George Dumitru apare alături de o tânără, iar una dintre fotografiile postate pe rețeaua de socializare a fost găsită în mașina bărbatului în momentul în care a avut loc accidentul.

Mesajul a fost postat sâmbătă după-amiază, la ora 16.00, din județul Prahova, dintr-o localitate apropiată locului accidentului. Membri ai familiei acestuia spun că după ce au văzut mesajul au intrat în alertă și au încercat să îl contacteze pe bărbat, însă acesta își închisese telefonul. Potrivit acestora, se pare că după ce a postat acest mesaj George Dumitru a plecat către munte, iar când a provocat accidentul se întorcea dinspre Brașov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!