Cine este Claudiu Florică, personajul cheie din DOSARUL FRAUDELOR din IT. Printre cei identificați de DNA în rețeaua lui: Bittner și Niro. PLUS: Vedeți, în articol, o fotografie de arhivă cu Florică la Guvern

Cine este Claudiu Florică, personajul cheie din DOSARUL FRAUDELOR din IT. Printre cei identificați de DNA în rețeaua lui: Bittner și Niro. PLUS: Vedeți, în articol, o fotografie de arhivă cu Florică la Guvern
Publicat: 30/09/2014, 18:38
Actualizat: 06/05/2015, 23:45

DNA a explicat în cererile prin care solicită Parlamentului aviz pentru urmărirea penală a patru foști miniștri că afacerea licențelor Microsoft a început în 2003 când Adrian Năstase a semnat un memorandum cu compania IT din SUA. În România însă licențele au ajuns să fie vândute de un intermediar Fujitsu Siemens Computers. Procurorii spun că pe firul afacerii s-a interpus Claudiu Florică, reprezentant al firmei Fujitsu Siemens Computers.

DNA susține că acesta și-a dezvoltat o adevărată rețea de influență atât în mediul politic, cât și în lumea afacerilor. Printre cei menționați sunt Dinu Pescariu, Alexandru Bittner sau Nicolae Dumitru, cunoscut drept proprietarul grupului Niro.

Cine este Claudiu Florică

În anul 2004 – când s-au semnat contracte de 54,5 mil. $ și de 19,3 mil. $ cu statul – Claudiu Florică era șef al Fujitsu România, partenerul Microsoft implicat în contract. În anul 2009, când s-au semnat contracte de 90,1 mil. euro și de 13,9 mil. euro cu Microsoft, numele lui Florică apare în legătură cu partenerii care au semnat hârtiile, potrivit ZF.

Informațiile furnizate ZF de Ministerul Comunicațiilor privind contractele semnate de-a lungul timpului cu compania Microsoft și partenerii săi, precum și informațiile de pe piață și datele disponibile în documente publicate de companii în Monitorul Oficial, arată că în toate contractele gigant semnate de Guvern pentru produsele software ale firmei americane este implicat într-un fel sau altul și românul Claudiu Florică, care a ocupat de-a lungul anilor mai multe funcții de manager în cadrul unor companii de IT.

15 aprilie 2004. La Palatul Victoria se semnează primul acord al statului român cu parteneri ai Microsoft, care le dă dreptul instituțiilor din administrația publică să folosească produsele companiei americane. În prim-plan se află, în stânga, vicepreședintele companiei Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, Marcus Dekan, iar în dreapta se află ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu. În plan secund, între Dekan și Bejinariu, se află Dan Nica – ministru al comunicațiilor și în 2004 și în prezent, iar în dreapta se află Claudiu Florică – pe atunci director al reprezentanței Fujitsu Siemens România. Numele lui Florică apare asociat și cu compania D-Con.Net din Elveția, care a semnat contracte de 104 mil. euro în 2009 cu statul român, de 7,9 mil. euro în 2012 și care negociază în prezent un alt acord de 33 mil. euro cu statul român. (Sursa: ZF)

Iată ce spun procurorii în documentele trimise către Parlament:

„Din probatoriul testimonial administrat în cauză, documentele aferente încheierii contractului de licențiere Microsoft și derulării acestuia, au rezultat următoarele:

– în anul 2003, Florică Claudiu, reprezentant al firmei Fujitsu Siemens Computers în România a identificat o oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României, sens în care a cooptat în această afacere mai multe persoane ce aveau posibilitatea să înlesnească încheierea și respectiv derularea contractului prin susținerea financiară pe care o puteau acorda sau prin influența pe care o aveau direct sau indirect asupra unor oameni politici sau asupra unor membrii ai Guvernului. Astfel, în această afacere au fost cooptați:

Dragoș Stan – administrator al firmei SCOP COMPUTERS SA (care avea ca principal obiect principal de activitate comerțul cu calculatoare, echipamente periferice și software), căruia îi revenea rolul de a asigura un circuit al sumelor de bani care să permită plata unor comisioane către persoanele decidente prin înființarea unor socități de tip Off – shore,

Khalil Abi Chahine – căruia îi revenea sarcina de a intermedia , direct sau prin intermediul altor persoane, relația cu Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI) și Secretariatul General al Guvernului (SGG),

Culacov Nicolae Dan Constantin – administrator la OMNITECH TRADING SA, apropiat al ministrul Mihai Nicolae Tănăsescu, care a avut rolul de a obține aprobările de la Ministerul Finanțelor Publice și de a obține scrisoarea de confort,

Ujeniuc Alexandru – administrator al SC Dim Soft SRL, care avea rolul de a sigura suportul tehnic necesar vis-a-vis de relațiile îndelungate ale firmei cu Microsoft și relaționarea cu persoanele din conducerea Microsoft România, precum și deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie plătite foloase unor funcționari implicați.

Dinu Pescariu – care trebuia să asigure susținere financiară și relaționarea cu persoane ce aveau influență aspra unor membrii ai Guvernului, să asigure deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăți către miniștrii sau funcționarii implicați.

Nicolaescu Dragoș – care trebuia să asigure suport tehnic, deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăți către miniștrii sau funcționarii implicați.

Pletea Florin – pentru suport tehnic și deschiderea unor conturi în străinătate din care să fie efectuate plăți către miniștrii sau funcționarii implicați.

Nicolae Dumitru – care trebuia să își exercite influența asupra unor membri ai Guvernului pentru a obține încheierea contractului – Șerban Mihăilescu, Nica Dan.

– pentru obținerea unui profit substanțial, care să asigure și plata sumelor pretinse de persoanele implicate a fost încheiat un singur contract pentru administrația publică și astfel, în funcție de numărul de licențe achiziționat, prețul era unul care permitea plata comisioanelor prin cuantumul discountului acordat (între 47 și 60% raportat la prețul de listă).

– discount-ul primit a fost utilizat pentru plata comisioanelor pretinse de miniștri și alte persoane implicate, iar diferența a fost împărțită de Florică Claudiu cu alți funcționari ai Fujitsu Siemens Computers.

Astfel, din contul Fujitsu Siemens Computers a fost plătită în contul firmei Profinet, suma de circa 20.000.000 USD. Din contul firmei Profinet, pe care erau împuterniciți Stan Dragoș Șerban, Thomas Heinstchel și Dinu Pescariu, au fost efectuate plăți către Slytherin Marketing Ltd, iar de aici către următoarele firme/persoane:

Running Toatal Group Ltd. – firmă controlată de Nicolae Dumitru, circa 7.500.000 USD,

Nero Invest – suma de 450.000 USD.

Menedil Associated SA – firmă controlată de Khalil Abi Chahine, circa 1.250.000 USD

Zonko Overseas Ltd. – firmă controlată de Dragoș Stan, circa 5.000.000 USD,

Atlantis AG – firmă controlată de Nicolae Culacov, circa 900.000 USD.

Adrian Ujeniuc – 440.000 USD

Pescariu Dinu – 3.200.000 USD.

Relevante în acest sens sunt următoarele declarații:

„Mai întâi am înființat societatea Profinet Aktiengesselschaft (domiciliu fiscal în Liechtenstein) în care eram asociați eu, Dinu Pescariu și Thomas Heinschel, societate care urma să primească în baza unui contract de Asistență Tehnică și Consultanță (negociat cu conducerea FSC Austria și aprobat de FSC Austria și FSC Germania) sumele de bani de la Fujitsu Siemens Austria, care la rândul ei primea sumele de bani de la Guvernul României. Dinu Pescariu a fost cooptat în Profinet la sugestia lui Khalil, omul prin care se păstra legătura cu Nicolae Dumitru (…) probabil pentru a garanta plata sumelor de bani către aceștia iar Thomas Heinstchel a fost cooptat ca urmare a bunelor relații pe care le avea în lumea bancherilor din Elveția cât și cu Fujitsu Austria.

Fac precizarea că eram la curent cu acțiunile lui Claudiu Florică prin care acesta convenise cu Dinu Pescariu și Nicolae Dumitru și Khalil plata unor sume de bani pentru influența exercitată asupra funcționarilor publici.

După încheierea Contractului cu Guvernul României, FSC Austria a plătit în contul Profinet suma de 15.553.938 USD din care au fost direcționați către Nicolare Culacov suam de 2.250.000 USD (…), către Nicolae Dumitru și Khalil suma de 4.950.000 USD. Aceste sume au fost plătite cu titlu de trafic de influență.”

„În prima parte a anului 2004, Claudiu Florică a avut o întâlnire cu Alexandru Bittner care în perioada respectivă controla în numele și pentru Adrian Năstase orice contract de tehnică de calcul și software cu Guvernul României și ministerele sale, acestea solicitând un procent din respectivele contracte prin firmele off-shore pe care le controla, ca plată pentru obținerea semnăturilor la nivelul primului – ministru, Adrian Năstase.

În urma întâlnirii lui Claudiu Florică cu Alexandru Bittner sumele destinate mitelor au crescut și, ca urmare, managementul FSC a fost condiționat să semneze o creștere a prețului contractului de servicii fictive cu Profinet de la 14 milioane dolari la 15,5 milioane dolari, sumă plătită de FSC integral. Toate serviciile din contractul FSC cu Profinet erau servicii fictive, contractul fiind folosit exclusiv pentru justificare scoaterii din FSC a sumelor de bani necesare plății mitelor către persoanele implicate în decizia și derularea contractului.”

DNA a deschis în urmă cu două luni cel mai mare dosar pe achizițiile din IT din România. Valoarea contractelor investigate de procurori depășește 1 miliard de euro. Pe lângă softurile livrate de Microsoft este investigat contractul pentru securizarea frontierelor. Lista achizițiilor supuse verificărilor este următoarea:

– Contractul de închiriere de licențe Microsoft, de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Guvernul României și Microsoft Ireland, prin intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria GesmbH, în valoare de 105 milioane USD, derulat în perioada 2004-2009;

– Contractul de închiriere de licențe Microsoft, de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Ministerul Comunicațiilor si Societății Informaționale și consorțiul D-CON. NET (MCSI MS-EAS), in valoare de 96 milioane EUR, derulat în perioada 2009-2013 (extins în 2013 cu 33 milioane EUR, contract în derlare).

– Contractul privind Sistemul Educațional Informatizat (MEC SEI), încheiat între Siveco și Ministerul Educației, în valoare de 124 milioane EUR (contract derulat în 6 etape în perioada 2001-2009);

– Contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF) încheiat între Ministerul de Interne și EADS Deutschland GmbH Germania, în valoare de 534 milioane EUR (extins în 2009 cu 200 milioane EUR).

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul licențelor informatice din școli în urma unei plângeri penale depuse de Guvernul Ponta. DNA investighează daca că în acest caz s-ar fi dat mită. La mijloc este vorba de un contract de 105 milioane dolari semnat în 2004 când premier era Adrian Năstase.

Urmărirea penală a DNA a început după ce Corpul de Control al premierului Ponta a sesizat o serie de posibile fapte de corupție ale foștilor miniștri Daniel Funeriu și Valerian Vreme. Hotărârile de Guvern din perioada Năstase și din 2008 (guvernul Tăriceanu) care vizează contractul de 105 milioane dolari au fost semnate de Dan Nica, Mihai Tănăsescu, Remus Pricopie, Varujan Vosganian.

Secretarul General al Guvernului, Ion Moraru, a fost chemat la DNA pentru audieri într-un dosarul de corupție care vizează afacerea de 105 milioane dolari cu licențe pentru programe informatice. În aceeași cauză a fost audiat ieri și Eugen Bejinariu, fost Secretar General al Guvernului în cabinetul lui Adrian Năstase.

De unde a plecat dosarul

În mai 2013 Guvernul Ponta a depus la DNA o sesizare pe numele foștilor miniștri PDL Daniel Funeriu și Valerian Vreme. Sezizarea privea o afacere legată de modul de achiziție al unor licențe pentru programe infirmatiece. Cei doi foști demnitari au promovat o Notă privind achiziția de soft educațional Windows, în baza căreia au efectuat plăți de aproape 9 milioane euro fără temei legal, susținea anul trecut Corpul de Control al Guvernului Ponta. Mai mult, nevoile ar fi fost supraevaluate cu aproximativ 70.000 de licențe de folosire a softului, ceea ce a dus la o încărcare a notei de plată cu 5,4 milioane de euro, se menționa în același raport de control.

Concluzia rezultă dintr-un raport întocmit de Corpul de Control al primului-ministru, în urma verificărilor efectuate la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației, conduse de Vreme, respectiv Funeriu, în legatură cu închirierea de licențe educaționale – programe informatice folosite în sistemul de educație românesc.

DNA a început urmărirea penală

Procurorii DNA au arătat că au început urmărirea penală „in rem” adică față de faptele sesizate. DNA cercetează dacă în această afacer există elemente care să demonstreze infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu.

DNA a arătat că cercetările vizeză următoarele aspecte:

– închirierea unui număr de 179.259 licențe pentru pachete de tip ProDesktop

– încheierea contractului de furnizare produse în baza căruia Ministerul pentru Societatea Informațională a achiziționat 6.828 licențe pentru sisteme de operare Windows Server, cu luarea în calcul a tuturor stațiilor de lucru și a serverelor achiziționate în perioada 2001 – 2008 prin programele SEI 1 – SEI 5 și rural; Ministerul s-a obligat să plătească prețul aferent numărului total de licențe, mai mare cu 72.990 față de numărul de licențe utilizabile în sistemul educațional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software, existând indicii privind crearea unei obligații de plată a unui preț cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decât prețul pentru închirierea licențelor efectiv utilizabile (contractul în valoare de 105 milioane USD a fost derulat în perioada 2004-2009);

– stabilirea dacă HG 460/2009 permitea încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licențe al MECTS pentru școli;

– achiziția de licențe pentru pachete de tip ProDesktop și sisteme de operare Windows Server destinate unităților de învățământ corespunzător necesarului de licențe;

– identificarea persoanelor implicate și a modului în care acestea au verificat produsele software, implementarea, compatibilitatea acestora configurației hardware a stațiilor de lucru și serverelor achiziționate în perioada 2001 – 2008, prin programele SEI I – SEI V și Rural și fundamentarea din punct de vedere tehnic a achiziției din 2009. (Sursa: comunicat DNA)

Rădăcinile dosarului

Potrivit procurorilor, afacerea cu licențele softurilor a fost inițiată pe vremea lui Adrian Năstase. Astfel, prin Hotărârea de Guvern 1473 din 11 decembrie 2003, cabinetul Năstase aproba mandatarea Secretariatului General al Guvernului să semneze un contract cadru pe cinci ani cu Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, partenerul european al Microsoft Ireland Operations Limited. Această hotărâre a fost semnată de Adrian Năstase, secretarul de stat Adriana Țicău de ma Ministerul Telecomunicațiilor, Eugen Bejinariu – SGG și Mihai Tănăsescu ministrul Finanțelor.

Pe 1 aprilie 2004, Hotărârea de Guvern prin care se aprobă contractul cadrul de achiziționare a licențelor pentru programele informatie. Aest HG cu nr 470 este semnat de Adrian Năstase, Dan Nica -ministru al Telecomunicațiilor, Euegne Bejinariu – SGG și Mihai Tănăsescu de la Ministerul Finanțelor.

Tot în legătură cu acest contract a mai fost emisă o altă Hotărâre de Guvern în 2008 când era premier Călin Popescu Tăriceanu. Această hotărâre spune că SGG își pierde competențele de negociere privind licențele pe programele informatice din contractul cadru din 2008 și unic negociator devine Ministerul Comunicațiilor. Hotărârea este semnată de către Călin Popescu Tăriceanu, Ilie Bolojan, Karoly Borbely- Ministerul Comunicațiilor, Remus Procopie în calitate de secretar de stat la Ministerul Educației și Varujan Vosganian-ministrul Finanțelor de la acea vreme.

DNA spune că mita cerută a ajuns la aproape 50 milioane dolari

Cei nouă miniștri pentru care DNA cere încuviințarea urmăririi penale sunt acuzați de luare de mită, spălarede bani, abuz în serviciu. În principal ei sunt acuzați că au cerut și primit mită pentru a favoriza mai multe companii care au furnizat licențe pentru programe informatice.

â–ºDan Nica este acuzat de de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Procurorii susțin că Nica ar fi cerut 20 de milioane de dolari mită de la compania Fujitsu Siemens Computers. Procurorii susțin că Dan Nica a primit o parte din bani în contul unor societăți de tip off – shore cu titlu de consultanță și asistență tehnică. În schimbul banilor Nica ar fi favorizat Fujitsu Siemens Computers.

â–ºAdriana Țicău, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie-decembrie 2004, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență, spălare de bani. DNA nu precizează cuamntumul mitei primite de Țicău.

â–ºGabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Este acuzat că a primit suma de 3.000.000 de euro, bani ce i-au fost virați într-o societate de tip off – shore, pentru a înlesni Asocierii D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, încheierea acordului cadru pentru 2009-2012 pentru achiziția dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare;

â–ºDaniel Funeriu, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2009 – 2012, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi semnat și promovat spre aprobare „Nota privind licențele Microsoft utilizate de către MECTS în școli”,

â–ºAlexandru Athanasiu, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2003 – 2005, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Nu se precizează cuantumul mitei luate sau cerute.

â–ºMihai Tănăsescu, ministru al Finanțelor Publice în perioada 2000 -2004, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. DNA susține că în luna iulie 2004, în contul personal al unei persoane din familia ministrului, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein, sub justificarea „inv directe ale nerezidenților in Romania – alte capitaluri – sectorul nebancar”.

â–ºSerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003 și în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influență, spălare de bani. A cerut 20 milioane dolari mită. Procurorii spun că a primit de la Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăți de tip off – shore cu titlu de consultanță și asistență tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României .

â–ºEcaterina Andronescu, ministrul Educației și Cercetării în perioada 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, ministrul Educației, Cercetării și Inovării în perioada 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009 acuzată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani. Ecaterina Andronescu a cerut mită de la companei SIVECO. Procurorii nu spun însă care a fost suma cerută sau primită.

â–ºValerian Vreme, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 și în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
EXCLUSIV Băsescu: Dacă se retrage Piedone, câștigă sigur Firea. Dar nu se va retrage pentru...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Cum a fost prins Prinţul Paul al României! Detaliul care l-a dat de gol. Acesta...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Mă făceam că nu aud". Nicolae Botgros, întâmplare neașteptată la o înmormântare! Cererea pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Test de cultură generală. Cât de veche este Cascada Niagara?