Prima pagină » Economic » Comercianții din piețe, vizați de noi reguli. De ce documente vor avea nevoie pentru a vinde la tarabă

Comercianții din piețe, vizați de noi reguli. De ce documente vor avea nevoie pentru a vinde la tarabă

Dacă până acum, producătorii români puteau să își vândă la tarabele din piețe roșiile, ardeii sau cartofii din gospodărie pe baza unui certificat de producător, în curând regulile s-ar putea schimba.

Certificatul de producător, actul doveditor în baza căruia producătorii agricoli persoane fizice puteau să își vândă produsele pe tarabele din piețe, târguri și oboare, ar putea fi înlocuit pe viitor cu alte documente. Măsura este cuprinsă într-un proiect de lege adoptat de Senat la finele lunii februarie și de membrii Camerei Deputaților la sfârșitul lui septembrie, care va ajunge în curând pe masa președintelui pentru a fi promulgat.

Accesul producătorilor în piețe s-ar putea face astfel, în curând, pe baza unui atestat de producător și a unui carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol, iar spațiul destinat exclusiv acestora în piețe ar putea crește la 40%.

Descarcă AICI proiectul de lege

Ambele documente vor fi eliberate, la cerere, de către primăriile din țară, în termen de cinci zile de la data solicitării, după efecturarea mai multor verificări.

Atestatul de producător va fi cel care va arăta calitatea de producător agricol a unei persoane fizice și va cuprinde numele și prenumele persoanei în cauză, alături de denumirea produselor și suprafața de teren exploatată, respectiv de efectivele de animale pe care aceasta le deține. Un astfel de atestat va fi valabil un an de la eliberare și va fi vizat semestrial la primărie.

Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol va fi documentul folosit de persoana fizică ce deține atestatul de producător pentru a putea face comerț cu ridicata sau cu amănuntul cu produselor agricole obținute în ferma sau în gospodăria proprie. Acesta se va elibera numai după verificarea atestatului de producător și a existenței produselor care vor fi vândute.

Amenzi de până la 37.500 de lei

Persoanele care vor încerca să vândă alte produse agricole pe baza carnetului de comercializare vor primi amenzi cuprinse între 7.500 de lei și 15.000 de lei, în timp ce persoanele care vor încerca să comercializeze produse care nu provin din propria fermă, fără atestat și fără carnet, vor fi sancționate cu sume cuprinse între 15.000 de lei și 22.500 de lei.

Amenzi de până la 37.500 de lei vor fi date în cazul în care administratorii piețelor nu vor aloca cel puțin 40% din spațiile de vânzare producătorilor agricoli.

Transportul necorespunzător al produselor ar putea fi sancționat cu până la 2.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, și cu până la 10.000 de lei, plus confiscarea produselor, pentru persoanele juridice.

Pentru a intra în vigoare proiectul de lege, adoptat până acum de Senat și de Camera Deputaților, trebuie promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial. Președintele are dreptul de a trimite proiectul înapoi în Parlament. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Cum putea fi salvată femeia din București care a ars în mașina cuprinsă de flăcări: 'Dacă avea...'
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Un român a smuls clanța ușii și i-a încuiat pe nemți în vestiar, chiar înainte de finala de la sanie. Degeaba, germanii tot au luat aurul
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit gene care existau și înainte de apariția vieții pe Pământ