Prima pagină » Magazin » Mii de munți înalți descoperiți pe fundul oceanului planetar cu ajutorul sateliților. STUDIU

Mii de munți înalți descoperiți pe fundul oceanului planetar cu ajutorul sateliților. STUDIU

Mii de munți înalți descoperiți pe fundul oceanului planetar cu ajutorul sateliților. STUDIU
Mii de formațiuni muntoase submarine necunoscute până în prezent apar pe o hartă actualizată a fundului oceanului planetar realizată de cercetători din SUA prin prelucrarea unor date de la sateliți, relatează vineri BBC și ziarul 'ABC', pornind de la un studiu publicat în revista 'Science'.

Noua hartă, mult mai precisă și mai detaliată decât versiunea anterioară, din urmă cu două decenii, a fost elaborată de specialiști de la Scripps Institution of Oceanography, din California, cu ajutorul datelor furnizate de satelitul CryoSat-2, al Agenției Spațiale Europene (ESA), și al satelitului Jason, de la NASA. Satelitul european are ca obiectiv principal observarea calotelor de gheață polare, dar operează și asupra oceanelor, iar cel american, aflat în ultima sa misiune, a măsurat cu precizie câmpul gravitațional terestru.

‘Cu ajutorul datelor radar anterioare, puteam vedea toate formațiunile cu înălțime de peste 2 kilometri și erau 5.000 de munți submarini’, a declarat, pentru BBC, Dave Sandwell, unul dintre autorii studiului. ‘Cu noile date — și încă nu am terminat cercetarea — cred că putem vedea formațiunile cu o înălțime mai mare de 1,5 kilometri. Poate nu pare o îmbunătățire uriașă, dar numărul munților sumbarini descoperiți crește exponențial odată cu descreșterea dimensiunii (sesizate). Așa încât, putem descoperi încă 25.000 de munți față de cei 5.000 cunoscuți deja’, a explicat profesorul american, scrie Agerpres.

Potrivit autorilor studiului, harta deschide noi perspective pentru cunoașterea mișcărilor tectonice din adâncul mărilor. În noua versiune a hărții se disting cu claritate indiciile separării, în urmă cu 85 de milioane de ani, a Africii de America de Sud, și apar noi dovezi ale extinderii lanțurilor muntoase submarine din Golful Mexic, în urmă cu 150 de milioane de ani. Toate aceste formațiuni sunt la ora actuală acoperite cu straturi groase de sedimente.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!